Reactualizat la:

Criza umflă cifra şomerilor

Criza umflă cifra şomerilor
REŞIŢA – În cadrul unei conferinţe de presă, liderul Sindicatului „Vatra“ din TMK Reşiţa a spus că disponibilizările s-au făcut cu acordul sindicatelor, pentru că nu exista o altă soluţie de salvare a societăţii, dar că nu sindicatul a întocmit listele cu cei ce vor fi concediaţi.

 (2 comentarii)

Rectifica


Grav este însă că 10% dintre cei
aflaţi pe liste sunt persoane ce mai au un an
până la pensionare şi care prin lege nu
pot fi concediate.


Ne place să credem sau nu, criza economică
afectează chiar şi un oraş mic şi
sărac precum Reşiţa.


Efectul crizei se oglindeşte cel mai bine în
creşterea numărului de şomeri de la o
lună la alta. În momentul de faţă
judeţul numără peste 9.000 de
şomeri, iar viitorul nu este deloc roz. Şi
TMK Reşiţa face concedieri
„criza asta a afectat întreg
GrupulTMK.


Nu credeam că se va întâmpla asta…
Tocmai din acest motiv, Sindicatul
«Vatra»
a fost nevoit să
accepte programul de restructurare propus de
conducerea TMK, adică 165 de
persoane vor fi disponibilizate în perioada 1-15
mai. Trebuie să mai spun că listele cu cei
care vor pleca din combinat au fost întocmite de
şefii de secţie“, a spus Iancu
Muhu, liderul Sindicatului
„Vatra
“.


Trebuie menţionat că oamenii care vor pleca
de la TMK vor beneficia de 8 salarii + 30% pentru
fiecare an de producţie. În fabrica
reşiţeană, unde cel mai mic salar este
de 980 de lei, vor mai rămâne doar 980 de
salariaţi.


Lucrurile nu sunt roz nici pentru ei, asta pentru
că nu prea există
„piaţă“ şi speranţe de
a scăpa de şomajul tehnic sunt abia pentru
luna octombrie a acestui an. Pe de altă parte,
în luna august TMK
Reşiţa
va face oprire totală
pentru efectuarea unor lucrări de
modernizare a cuptorului EBT.


Anca Preda


anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou