Reactualizat la:

Criză în buzunare de 1 Martie

Criză în buzunare de 1 Martie
REŞIŢA – Afacerile cu mărţişoare şi flori nu mai sunt ce au fost odată. Vânzările sunt mult mai slabe decât în 2010.

Rectifica

Au muncit câteva luni ca să confecţioneze mărţişoare, iar de săptămâna trecută comercianţii îndură frigul pentru a le vinde. Veniţi cu marfă din toate colţurile ţării, oamenii spun că faţă de anii trecuţi vânzările au scăzut simţitor. Dacă florarii speră ca ziua de 8 Martie să le aducă mai mult profit, comercianţii de mărţişoare nu pot decât să se mulţumească cu încasările făcute până marţi.

Cele mai căutate mărţişoare, spun comercianţii, au fost cele ieftine, cu preţuri cuprinse între 1 şi 1,5 lei, iar la capitolul flori, lalelele şi zambilele, pentru care cumpărătorii au plătit între 2 şi 3 lei pe fir. Dacă la primele ore ale dimineţii de ieri, florarii şi-au vândut marfa mai scump, spre seară, au făcut reduceri. Cu toate acestea, vânzările nu au fost cele scontate, iar multe flori au ajuns la gunoi.

„Afacerile cu flori sunt riscante, căci marfa noastră nu rezistă mult. Dacă nu sunt vândute când trebuie, atunci ajung la gunoi. Spre deosebire de anii trecuţi, vânzările au fost foarte slabe. În două zile, am avut vânzări de doar 700 de lei, în condiţiile în care am cumpărat marfă de 1.200 de euro“, ne-a spus Marian Neagu.

Deşi nu s-au aşteptat să înregistreze vânzări mari, dată fiind puterea tot mai mică de cumpărare a românilor, mulţi comercianţi de mărţişoare spun că mai rău ca în acest an nu a fost niciodată. Ba mai mult, unii dintre ei se întorc acasă cu datorii, după ce, zile la rând, au îndurat frigul şi gerul.

„Foarte prost, nici că se putea mai rău. Din păcate, ştiam că aşa se va întâmpla, dar nu am avut ce face, a trebuit să risc, căci nu am alt loc de muncă. Din asta îmi câştig existenţa“, ne-a spus Florica Rusu, comerciant venit tocmai din Buzău.

Roxana Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou