Reactualizat la:

Criza, fentată cu ajutorul CAR-ului

Criza, fentată cu ajutorul CAR-ului
REŞIŢA – Pentru a ieşi din iarnă, pensionarii şi agenţii comerciali au luat cu asalt Casele de Ajutor Reciproc.

Rectifica


În această lună se împlinesc 80
de ani de la înfiinţarea Caselor de Ajutor
Reciproc UCM Reşiţa şi CSR. În tot
acest timp, ambele asociaţii, organizate pe baza
liberului consimţământ al
salariaţilor, au funcţionat pentru
sprijinirea şi îmbunătăţirea
financiară a membrilor săi.


Cei care beneficiază sunt pensionarii,
salariaţii întreprinderilor, precum şi
angajaţii altor instituţii şi
societăţi comerciale din judeţ.
Dacă înainte de 1989 foarte multe persoane
doareau să se înscrie ca membri, între
timp, numărul acestora s-a diminuat.


Spre exemplu, în momentul de faţă, pe
listele CAR a UCM Reşiţa sunt aproximativ
3.500 de membri, iar pe cele ale CAR CSR doar 2.018.
Scăderea se datorează şi
disponibilizărilor masive care au avut loc, pe
parcursul anilor, în cele două
întreprinderi, dar şi a numărului mare
de bănci, apărute ca ciupercile după
ploaie. „Asigurăm o paletă largă
de servicii care se adresează unei mase cât
mai mari de oameni, indiferent de situaţia
financiară a acestora. La fel de bine primiţi
sunt şi pensionarii, foşti angajaţi ai
combinatului reşiţean“, ne-a declarat
preşedintele CAR CSR, Vasile Gâru.


Majoritatea celor care apelează la cele două
asociaţii sunt persoanele cu vârste cuprinse
între 45 şi 55 de ani, dar şi tinerii
care cer, de cele mai multe ori, fie un împrumut
de urgenţă, fie unul pe termen scurt şi
mediu. Nici pensionarii nu se dau în lături
când vine vorba de scoaterea fondului social,
atunci când dările lunare către stat
depăşesc cuantumul pensiei.


„În cursul anilor am apelat în
repetate rânduri la CAR, şi de fiecare
dată împrumuturile mi-au fost de un real
ajutor. Cu banii luaţi mi-am plătit de cele
mai multe ori facturile la
întreţinere“, ne-a spus pensionarul
Francis Otzasek. Nu puţine au fost cazurile
în care cele două CAR-uri au ajutat şi
agenţii economici din judeţ care, din cauza
crizei, nu şi-au mai putut onora plăţile
către furnizori şi au necesitat
împrumuturi.


Roxana Nafiru


roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primarul Reşiţei îi arată obrazul şefei PSD Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Mai mult, Nelu Popa susţine că nu a văzut niciodată „un om aşa periculos ca Luminiţa Jivan, [...] mai multe »
Şeful Poliţiei Rutiere Timiş este noul şef al Poliţiei cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Comisarul Florin Turnagiu va prelua frâiele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin! mai multe »
S-a răsturnat în şanţ, la Oţelu Roşu
OŢELU ROŞU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în [...] mai multe »
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou