REŞIŢA – A spus managerul SJU Reşiţa, Cristina Bacer, într-o conferinţă de presă, Spitalul nefiind nici o clipă în imposibilitatea de a opera.
Referitor la criza anestezicelor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după ce spitalul a fost sancţionat cu un „avertisment“ de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în urma verificărilor de săptămâna trecută, managerul Cristina Bacer a informat presa, spunând încă o dată, clar şi răspicat, că imposibilitatea achiziţionării acestora s-a datorat situaţiei financiare: „Având datorii este foarte, foarte greu ca firmele să ne mai distribuie medicamentele şi materialele sanitare. Lunea trecută ne-a fost adus la cunoştinţă, marţi deja situaţia era rezolvată la modul că, telefonic, s-a discutat cu furnizorii şi au fost de acord să ne livreze produsele care erau deficitare la nivel de spital. Miercuri, chiar în timp ce era controlul de la CJAS, control la care am dat şi notă în care explicam clar că unul dintre anestezice a ajuns la spital. Celălalt, venind de la Bucureşti, a durat până a ajuns vineri, în data de 3 august. Deci criza anestezicelor a fost rezolvată. Unul dintre anestezice putea fi înlocuit cu alte două substanţe, care erau în farmacia spitalului“.
În completare, purtătorul de cuvânt Adina Miloş a replicat la acuzaţia de minciună: „Am spus adevărul. Nu s-au trimis pacienţi la Timişoara. Nici o urgenţă nu a fost reprogramată, absolut nici una. Au fost anestezicele pentru urgenţe. Abia marţi ni s-a adus nouă la cunoştinţă de către ATI că n-o să mai fie anestezice, iar miercuri au venit. Întotdeauna avem pe urgenţe medicamente în spital“.
În sprijinul argumentaţiei, Bacer a adus în faţa presei toate notele de fundamentare, începând din luna iunie, când se cereau substanţele anestezice: „Comenzile sunt făcute, le avem negru pe alb. Din diverse motive, cum ar fi datoriile către furnizori sau faptul că unul dintre furnizori ne-a informat că este retrasă o autorizaţie şi nu ne mai putea livra produsul, alţi furnizori că nu mai aveau produsul în stoc, deşi noi, din luna iunie, avem dovedit în acte, negru pe alb, s-a început a se face comanda pentru substanţele care au fost deficitare“.
Aşadar, dacă ar mai fi existat vreun dubiu din partea populaţiei că nu s-au făcut toate demersurile pentru a nu se ajunge la aşa-numita criză a anestezicelor, conducerea SJU a scos din buzunar toate explicaţiile şi argumentele, pentru a nu fi acuzată de rea credinţă sau de minciună. Nici o clipă spitalul nu s-a aflat în imposibilitatea de a-şi onora operaţiile, existând acel stoc de rezervă pentru urgenţele medicale. Dealtfel, Cristina Bacer a fost plecată în concediu, ea nefiind informată decât în ultima clipă că ATI-ul nu va mai avea acele substanţe, iar dacă vreun bolnav are să facă vreo plângere că ar fi amânat la operaţie sau din orice alt motiv, este rugat să se adreseze conducerii Spitalului Judeţean printr-o petiţie, nu din vorbă în vorbă, la colţ de stradă. Dacă 85 la sută din bugetul spitalului se duce pe salarii, este lesne de înţeles că cei ce lucrează în această instituţie sanitară sunt cu atât mai motivaţi să-şi dovedească profesionalismul. Asta pentru că, în sfârşit, cum remarca şi managerul CJAS CS, Nicolae Drăgan „medicii au ajuns să fie pe piedestalul pe care-l merită“.
Ce se mai poate face cu restul de 15 la sută? Puţin, într-adevăr, adică 10 la sută merg pe programele naţionale de sănătate şi doar 5 la sută pe bunuri şi servicii. Dintr-un buget de aproximativ 170 de milioane de lei pe an, numai 35 de milioane se duc la programe naţionale, bunuri şi servicii. Cum să nu tot acumulezi la datorii, când oferi servicii peste puterea de acoperire? S-au adunat, după cum informează Bacer, 16.858.704 lei. Asta după mai bine de un an de când a venit la cârma instituţiei, în momentul preluării conducerii datoriile fiind de 10.740.892 lei. Cu puţin efort se va dubla această sumă în scurt timp, dar, ce poţi face mai mult când vremurile sunt tulburi? Poate la următoarea rectificare bugetară a Guvernului vor mai primi şi spitalele ceva, că tot s-a lăudat că sănătatea şi învăţământul sunt prioritare.