REȘIȚA – Fostul conducător și jucător din Valea Domanului, reșițeanul Cristian Bobar a revenit acasă în vacanță și a declarat că perioada petrecută la CFR Cluj i-a adus un plus de experiență pe plan profesional. Totodată, reșițeanul se gândește să revină la Reșița în cazul în care va fi dorit.
„Chiar dacă sunt manager sportiv la CFR Cluj II, la echipa de tineret și la centrul de copii, sunt foarte bucuros că-mi intră în CV un titlu ce campion. După părerea mea, am reușit la Cluj să lucrez cu cei mai buni antrenori, jucători și cu cea mai bună conducere. Clasamentul final îmi dă dreptate. În acest an cred că a fost cel în care am învățat cel mai mult pe plan fotbalistic și am luat anumite lucruri pozitive. Aceste lucruri le-am luat de la antrenori de Liga a III-a, de la cei de Liga I, și aici mă refer în special la Dan Petrescu. Îmi place să-i ascult și tot timpul am câte ceva nou de învățat. Sper că-mi voi prelungi înțelegerea cu CFR Cluj, dar în același timp, aș dori să fiu mai aproape de casă. Îmi este greu să vorbesc despre clubul la care am lucrat aproximativ cinci ani de zile, și anume despre CSM Școalar Reșița. Totuși, consider că oamenii de fotbal nu sunt lăsați să-și facă treaba așa cum trebuie în Valea Domanului. Îl felicit pe primarul Ioan Popa că a finanțat această echipă, dar din păcate, nu s-a reușit atingerea obiectivului. La un moment dat, sper și cred că mă voi întoarce la Reșița, dar doar în cazul în care voi fi dorit”, a declarat Cristian Bobar, manager sportiv CFR Cluj II.