REŞIŢA – În ultima zi, după preavizul, în urma înaintării demisiei din funcţia de preşedinte al FCM Reşiţa, prof. Cristian Bobar, a ţinut să se revadă cu reprezentanţii presei, pentru a-şi prezenta succint bilanţul, după cei patru ani de activitate în Valea Domanului.
Iată declaraţia fostului preşedinte al FCM Reşiţa: „Mă bucur că ne revedem, deşi nu mi-aş fi dorit să ne revedem în condiţiile acestea. În primul rând vreau să mulţumesc presei că a fost alături de mine şi de club şi cu bune şi cu rele. Trebuie să mulţumesc, în primul rând fostului Consiliu Local Reşiţa, şi actualilor membri ai Consiliului Local, şi domnului primar Mihai Stepanescu, care a susţinut această activitate. Pentru că fără acordul lor nu se putea face nimic. Aici vreau să întăresc faptul, pentru a elimina orice speculaţii, că fără sprijinul acestora nu se putea face nimic. Am găsit clubul într-o situaţie financiară delicată. Dar, încet, încet, am reuşit să ne redresăm. Cu acest prilej vreau să-i mulţumesc domnului Ioan Popa, care ne-a ajutat cu sauna, valoarea ridicându-se la aproape trei mii de euro. O saună de care s-a bucurat Lotul României Under 17, dar şi o grupă de performanţă a Academiei „Gheorghe Hagi“. Ambele loturi s-au pregătit şapte-zece zile, le-am asigurat întreaga bază, contra-cost. Am creat nişte camere pentru copii de opt-nouă locuri, două săli de forţă. Apoi, a fost acea reclamă, cu Vodafone, care a fost plătită, de care s-au bucurat foarte mult atât copiii cât şi părinţii lor. În altă ordine de idei, am avut satisfacţia de a înfiinţa echipa de seniori pentru Liga a III-a, împreună cu domnul primar Mihai Stepanescu. Am pornit de la zero. Umblam cu Roco Sandu prin oraş să readucem o parte dintre foştii jucători, la care să adăugăm juniorii de la noi. Am reuşit să nu retrogradăm, deşi eu aveam pretenţii mai mari“.