Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aşa l-a descris deputatul Ion Mocioalcă, şeful pesediştilor cărăşeni, pe viceprimarul Reşiţei, la depunerea candidaturii pentru fotoliul de primar.

Şi PSD-ul a făcut pasul decisiv pentru alegerile locale, în cazul reşedinţei judeţului. „Păi chiar avem candidat! Candidat greu, şi la propriu, şi la figurat, un candidat care îşi merită această postură, pentru că a funcţionat în tandem cu Mihai Stepanescu la Primăria municipiului Reşiţa, şi-a văzut de treabă, serios, bun administrator, recunoscut de către toată lumea, a declarat deputatul Ion Mocioalcă. Cei care nu reuşeau să-i obţină promisiunile lui Mişu Stepanescu – puţini, e drept –, mergeau la domnul Crina, şi acolo, dacă obţineau o promisiune, era una care chiar avea şanse mari să se adeverească. E reşiţean, ştie toate problemele Reşiţei, are toată susţinerea partidului, şi de aici, şi central. Am zis să nu vă mai exasperăm cu vizite de la Bucureşti, că am văzut că nu vă plac, şi acum nici nu mai suntem la guvernare, e Guvern de tehnocraţi. Poate e mai interesant să staţi de vorbă cu tehnocraţii, decât cu noi, oamenii politici, care v-am dezamăgit atâta. Ne vom face treaba şi aici, şi în judeţ, aşa cum ştim noi mai bine, printr-o muncă de organizare susţinută, propunerile pe care ni le-am făcut sunt destul de inedite, să câştigăm judeţul, ambele municipii şi cât vom putea din comune, undeva peste 30“.

„Am finalizat ultima etapă, înscrierea în cursa pentru Primăria Reşiţa, a precizat Ioan Crina, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului. Eu, alături de colegii mei, ne-am depus candidatura, avem o listă completă de oameni competenţi şi tineri. Iar aşa cum v-am promis şi altă dată, venim cu o politică pentru cetăţenii din acest oraş“. Printre numele de pe lista de candidaturi pentru Consiliul Local Reşiţa figurează Ioan Crina, Ionuţ Chisăliţă, Valentin Lupşa şi Gabriel Duruţ.

Pentru CJ, lista de candidaturi este deschisă de Ion Mocioalcă, urmat de Ioan Crina, Silviu Hurduzeu, Ion Spânu, Ilie Iova, Ionuţ Chisăliţă, Nicolae Grindeanu, totalizând 16 candidaţi, pe posturile considerate eligibile de PSD. „Pe majoritatea personajelor de pe lista noastră le cunoaşteţi, dar aş vrea să mă refer la câţiva care se află mai în spate pe liste, într-o competiţie care se anunţă aproape inedită. Sunt primari, personalităţi ale judeţului şi închide lista primarul de Moldova NouăMatei Lupu -, vorbim de primarul de Oraviţa care fusese considerat outsider şi acum are şanse mari să recâştige primăria după rezultate deosebite. Vorbim de o echipă cu mulţi tineri. Sunt suficiente motive ca lista noastră, a PSD-ului, să întrunească cele mai multe sufragii ale alegătorilor din Caraş-Severin“, a precizat Mocioalcă.