Reactualizat la:

Creşterea consumului – soluţie anticriză

Creşterea consumului – soluţie anticriză
REŞIŢA – Potrivit specialiştilor cărăşeni din administraţie, creşterea consumului ar fi singura în măsură să reechilibreze situaţia.

 (3 comentarii)

Rectifica

Specialiştii cărăşeni din administraţie spun că statul adoptă strategii ciudate atunci când vorbeşte despre reducerea cheltuielilor. Adică taie din salarii, inclusiv dintr-ale celor din administraţia publică locală, care, teoretic, se bucură de autonomie la acest capitol, deşi statul nu vede nimic din banii tăiaţi de la această categorie de bugetari.

În schimb, în loc să investească în infrastructură, aruncă banii pe tot felul de strategii de promovare a turismului, în genul răsunătorului proiect „Eterna şi fascinanta Românie“, care s-a dovedit a fi un total fiasco, urmat acum de noul brand turistic. La acest capitol s-ar adăuga şi licitaţiile pentru diferite lucrări care, din diferite motive, ajung să coste mult mai mult decât s-a stabilit iniţial.

În privinţa licitaţiilor şi directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Nicolae Ştefănescu, susţinea că acestea pot face să pierdem banii câştigaţi pe diverse proiecte. Ştefănescu chiar spunea că ar trebui făcute modificări legislative în privinţa licitaţiilor.

„Dacă o firmă câştigă licitaţia unei lucrări la un proiect ar trebui să şi demareze lucrarea. Contestaţiile nemulţumiţilor nu fac decât să ducă la întârzieri care au ca rezultat pierderea finanţării. Chiar dacă va câştiga altcineva după contestaţie, firma perdantă îşi recuperează banii, iar lucrarea e continuată. Proiectele nu trebuie pierdute din cauza nemulţumirilor, orgoliilor, politicii“. Directorul OJPDRP mai spunea că nu are nimic împotriva firmelor din alte judeţe care vin să lucreze în Caraş-Severin, însă acestea ar trebui să înfiinţeze aici puncte de lucru, să lucreze cu oameni de aici, impozitele pe salarii să rămână în acest judeţ. Şi pentru ca licitaţiile să fie câştigate de firmele de construcţii din judeţul nostru, acestea ar trebui, după spusele lui Nicolae Ştefănescu, să se grupeze într-o asociaţie.

De asemenea, specialiştii mai spun că reducerea salariilor presupune şi scăderea consumului. Or aceasta nu aduce fonduri suplimentare bugetului. Ci încurajarea investiţiilor, prin reducerea taxelor şi impozitelor, prin facilităţi acordate pentru angajări, prin impozitarea activităţilor speculative (în genul celor imobioliare, mai ales pentru că preţurile sunt mult prea umflate şi nu reflectă valoarea reală), dar şi a surselor energetice poluante şi prin reducerea impozitelor pe veniturile mici şi introducerea sistemului gradual de impozitare.

Toate acestea ar creşte consumul, agenţii economici având un rulaj mai mare al banilor, ceea ce presupune mai multe colectări de TVA, de impozite. Ar putea creşte salariile, care ar atrage alte fonduri către buget. Iar exemplele ar putea continua…

Antoniu Mocanu



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou