CARAȘ-SEVERIN – Asta chiar dacă resursele de muncă au continuat să scadă, de la 219.000 de persoane cu cât ne-a prins Revoluţia, la 203.000 în 2013, până la 177.000 persoane în 2016.
An de an, numărul cărăşenilor plecaţi la muncă în străinătate e din ce în ce mai mare. O subliniază şi studiul făcut la Reşiţa, unde mulţi recunosc că lucrează pe dincolo în agricultură sau la îngrijit bătrâni. Oficial, nu există statistici care să oglindească realitatea, dar amploarea fenomenului poate fi ghicită din „grija“ autorităţilor fiscale care încearcă din când în când să mai introducă un bir în cârca fugiţilor.
Interpelat despre câţi cărăşeni lucrează în străinătate, Gheorghe Petre, şeful Statisticii judeţene, a precizat: „Cifra o pot spune doar la recensământ, dar nu este una în care să avem încredere! Era vorba de vreo 9.000 de persoane plecate în străinătate. Prin recensământ n-am reuşit să aflăm câţi cărăşeni lucrează în afara graniţelor. Nu putem cunoaşte numărul de emigranţi, decât pe cei care au plecat cu acte legale. Şi vă spun: aceia sunt puţini faţă de câţi se estimează că ar fi în afară. La nivel naţional se încearcă recensăminte în oglindă, în sensul că datele pe care le culegem noi din ţară să le completăm cu cele primite de la administraţia ţărilor în care românii sunt plecaţi. Dar încă nu s-a reuşit să se pună cap la cap o asemenea procedură. E foarte greu!“.
Şi dacă judeţul n-a reuşit să ţină evidenţa celor plecaţi la muncă, a reuşit să ţină una care nu există nicăieri: „rata de inactivitate“. „Nu există acest indicator în statistică, dar este relevant ca să ştim, este vorba de ponderea populaţiei inactive în total resurse de muncă. (…) Populaţia inactivă a crescut din 1990 în continuu până în 2013. Deci dacă în 1990 17,1 % din resursele de muncă erau populaţie inactivă, în 2013, 41,3 % reprezintă populaţia inactivă. În 2016, 37,2% era ponderea populaţiei inactive în resursele de muncă“, preciza Gheorghe Petre. Şi dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, în Caraş-Severin, în 1990, „putorile“ erau cu 1% mai puţine decât media naţională.