Reactualizat la:

Craciun plin pentru politistii rutieri

Craciun plin pentru politistii rutieri
REŞIŢA – În noaptea de Crăciun, în doar două ore, poliţiştii rutieri cărăşeni au întocmit trei dosare penale.

Astfel, la Caransebeş, un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Padeşului deşi avea permisul reţinut de la finele lunii octombrie a acestui an pentru că a condus băut.

Pe strada Furnalelor din Reşiţa a mai fost oprit un tânăr, de 28 de ani, care, după testarea cu aparatul alcooltest, s-a dovedit că avea o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce pe bulevardul Republicii un al doilea avea o alcoolemie de 0,47 mg/l. Cei doi au fost conduşi la Spitalul Judeţean Reşiţa unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În dimineaţa de Crăciun, Ovidiu C., un tânăr de 20 de ani din Oraviţa, a pierdut controlul maşinii şi a avariat trei autoturisme parcate regulamentar. Bărbatul a părăsit iniţial locul accidentului, însă a revenit după o jumătate de oră. Şi el băuse, în urma testării rezultând o alcoolmie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Accident pe DN 58, in apropiere de Brebu
BREBU - Două autoturisme s-au ciconit violent în această dimineață, în apropiere de comuna Brebu, pe DN 58 [...] mai multe »
Cu restrictii pe centura Caransebesului
CARANSEBEȘ - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că marți, 14 august, timp de câteva ore, [...] mai multe »
Primii astronomi pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Esta vorba de tabăra de astronomie culturală ce se desfăşoară în această săptămână, în [...] mai multe »
Tibiscum va deveni centru de turism cultural
CARANSEBEŞ - Asta în câţiva ani, după cum anticipează prorectorul Universităţii din Ferrara, după ce a evaluat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou