Reactualizat la:

Coruptii sa ramană saraci…

Coruptii sa ramană saraci…
Scris de Nina Curița - REŞIŢA – Cam asta spunea marţi, evident într-un mod elegant, şefa DNA Codruţa Kovesi la prezentarea bilanţului instituţiei.

Rectifica

Președintele României, Klaus Iohannis și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, solicită recuperarea integrală a prejudiciilor rezultate din cazurile de corupție stabilite prin sentințe finale.

La ședința de bilanț a DNA, şeful statului s-a declarat extrem de nemulțumit de Ministerul de Finanțe care nu reușește să recupereze decât foarte puțin din prejudicii. „Recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opțională. Situaţia din prezent, în care gradul de recuperare și executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanțelor este în cuantum de aproximativ 10%, este pur și simplu inacceptabilă. De aceea trag un semnal de alarmă și solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă”, a precizat Iohannis. La rândul său, șefa DNA a remarcat creşterea numărului persoanelor condamnate pentru corupţie.

„Este important ca o persoană condamnată pentru corupţie să nu-şi păstreze averea. În 2014, valorile au fost de peste 330 de milioane de euro. Dacă această sumă ar fi confiscată, ar fi asigurate salariile medicilor pe trei ani de zile. Este important ca organele fiscale să ducă acţiunile până la capăt”, a spus Kovesi. La bilanțul DNA a fost prezent și premierul Victor Ponta, care i-a felicitat pe procurori pentru rezultate și le-a cerut acestora continuarea eforturilor de combatere a evaziunii fiscale.

„Trebuie să continuăm eforturile de combatere a evaziunii fiscale, altfel nu avem bani de finanţări. Vreau să vă felicit pentru anchetele făcute împotriva magistraţilor corupţi care favorizau pe acei care făceau evaziune fiscală”, a concluzionat și premierul Ponta.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou