REŞIŢA – Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la moartea enciclopedistului Corneliu Diaconovici.
Elevii liceului Diaconovici-Tietz din municipiu, alături de conducerea Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” şi cea a Casei de Cultură a Sindicatelor, au depus, marţi, coroane şi flori la mormântul dr. Corneliu Diaconovici. Evenimentul de omagiere al celui care a fost una dintre marile personalităţi ale culturii române s-a mutat apoi la Centrul de Carte „Banatica”.
Aici, bibliotecarul Ioan Bujor le-a prezentat elevilor de la Liceul Diaconovici-Tietz o expoziţie despre activitatea omului care a editat prima „Enciclopedie Română”, apărută în trei volume, între anii 1898 şi 1904. Scurte date biografice despre Corneliu Diaconovici, unul dintre părinţii spirituali ai liceului cu predare în limba germană din municipiu, le-au fost prezentate elevilor de unul dintre dascălii acestei instituţii de învăţământ, prof. Ana Kremm. Manifestările dedicate cărturarului Corneliu Diaconovici au continuat şi după-amiază, în „Sala albastră” a Casei de Cultură a Sindicatelor, unde moderator a fost dr. Vasile Petrica, cel care în anul 2009 publica volumul, apărut la Editura Tim, „Dr. Corneliu Diaconovici – enciclopedist şi ambasador al culturii române.
Scurte repere despre Corneliu Diaconovici
S-a născut în 18 februarie 1859, la Bocşa Montană. A urmat şcoala primară la Viena şi Reşiţa, apoi şcoala secundară la Lugoj, Carei şi Timişoara. Studiile superioare le desfăşoară la Oradea şi Budapesta, unde se licenţiază în drept, în anul 1880. Întors în Banat, profesează avocatura ca stagiar la Lugoj. Consacrarea publicistică se produce între anii 1876 şi 1880, perioadă în care acesta colaborează la diferite periodice româneşti, maghiare şi germane. În perioada în care a fost director al revistei „Transilvania”, Asociaţia ASTRA îi încredinţează coordonarea şi redactarea „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească, tipărită în trei volume. Munca dusă de acesta în realizarea enciclopediei a fost titanică, principala dificultate fiind gestionarea numărul mare de colaboratori. Spre finalul vieţii se retrage la Reşiţa, unde moare pe 17 august 1923. Corneliu Diaconovici este înmormântat în Cimitirul nr. 6 din Reşiţa. Evenimentul de marţi face parte din cadrul maratonului cultural „Reşiţa în zece dimensiuni”, ce a debutat în 5 noiembrie şi se încheie joi, 14 noiembrie.
Roxana Bălan Nafiru