Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Faimoasa coplată se dovedeşte a fi aproape inutilă, sumele colectate fiind derizorii.
„După cum anticipam, încasările din taxa de externare sunt extrem de mici. De la 1 aprilie şi până în 9 mai 2013, au achitat coplata la asistenţa medicală 121 de persoane, suma totală colectată fiind de 847 de lei. Este totuşi un semnal că spitalele sunt subfinanţate, dar şi că această taxă nu reprezintă o soluţie la respectiva subfinanţare. Este un mic semnal, chiar dacă aportul de fonduri este infim“, a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Introducerea coplăţii pentru pacienți de la 1 aprilie a avut ca un prim efect creșterea cu 25% a intervențiilor Serviciului de Ambulanţă în teritoriu. Potrivit legislației privind coplata, sunt scutiți de plata acestei taxe o serie de pacienți, respectiv gravidele, copiii, pensionarii cu venituri sub 740 de lei, bolnavii cronici care sunt înscriși în programele naționale de sănătate, persoanele cu dizabilități, precum și cei care reprezintă urgenţe medicale.

Având în vedere că majoritatea pacienților sunt scutiți de la coplată, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătății, există medici ai Unităţilor de Primiri Urgenţe la nivel naţional care consideră că era mult mai bine pentru spital dacă se permitea perceperea în continuare a taxei de 10 lei pentru foaia de observație sau altă sumă pentru cei care doreau să intre cu mașina personală în curtea unității. În urma deciziei Consiliului director al SJU Reşiţa, valoarea coplăţii la externare a pacienţilor din această unitate a fost stabilită la 7 lei.

„Decizia a fost luată ca urmare a mai multor factori, printre care şi acela că suntem spital acreditat, cu aparatură de performanţă, chiar dacă nu ne ridicăm la nivelul altor spitale din ţară. Nu am ales suma maximă permisă pentru că judeţul nostru nu este printre cele favorite din punct de vedere economic şi venitul pe cap de locuitor a îndemnat la decizia amintită. Pacienţii trataţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă sunt, în proproţie de 46% reşiţeni, iar restul vin din restul judeţului sau chiar din alte judeţe“, a mai amintit dr. Dumitru Secăşan.

Flavius Rotariu