Reactualizat la:

Copiii pierduţi printre hârtii

Copiii pierduţi printre hârtii
REŞIŢA – Lucrători de la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi-au „reparat“ greşeala la sesizarea ziarului Timpul.

 (5 comentarii)

Rectifica

Născuţi în familii care nu-i doresc, ajung la orfelinate. Apoi sunt plimbaţi de la un asistent maternal la altul, fiecare iubindu-l în felul lui.

Ajung la 18 ani şi sunt nevoiţi să dea piept cu o viaţă despre care nimeni nu le-a zis nimic. Aşa poate fi descris destinul copiilor orfani.

Un asemenea copil ar fi putut fi şi Adriana Horgoş, o fetiţă care la vârsta de doi ani şi şapte luni cântărea doar cinci kilograme. Atunci micuţa a ajuns în grija dnei Maria Bobocel.

„Acum doi ani Adriana era slabă, nu putea vorbi sau merge. Cât timp a fost în grija mea şi-a revenit. Din păcate diabetul m-a „obligat“ să renunţ la ea în luna decembrie 2006, nu-i mai puteam oferi îngrijirea de care avea nevoie“, povesteşte dna Maria.

După aproape un an de când s-a despărţit de copil, dna Maria, a primit acasă o hârtie prin care era înştiinţată că trebuie să o ducă pe Adriana la comisie, fetiţa suferind de handicap. Prezenţa la comisie îi oferea Adrianei posibilitatea de a beneficia în continuare de drepturile prevăzute de lege.

Ne întrebăm oare cum se poate ca după un an de zile, angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului să nu ştie exact unde este copilul?, ne-a răspuns Lucian Lotoroşanu, directorul adjunct al DPC, a cărui semnătură se află pe înştiinţare.

„Este vorba despre o regretabilă disfuncţionalitate de comunicare între două servicii ale DPC. Lucrurile s-au rezolvat însă, iar fetiţa nu îşi va pierde drepturile“.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Cod portocaliu de vânt puternic prelungit în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Încă de aseară, de la ora 21.00, ANM a transmis o avertizare de vânt puternic în judeţ, cu viteze [...] mai multe »
Şcoala Pittner va fi reabilitată
REŞIŢA - Clădirea de patrimoniu, cunoscută de reşiţeni ca Şcoala Pittner, va fi restaurată, urmând să aibă [...] mai multe »
Prefectul speră la „drumuri negre“ şi iarna aceasta
REŞIŢA - Matei Lupu a anunţat că va face controale, pentru a se asigura că drumarii cărăşeni sunt pregătiţi [...] mai multe »
În fieful PSD de la Oțelu Roșu, condus de Mălăiescu, Iohannis a făcut legea
OȚELU ROȘU - Dacă în Valea Almăjului reabilitarea drumurilor a fost un atu pentru PSD la vot, nu același lucru îl [...] mai multe »
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
De ce au votat almăjenii cu PSD? Pentru că Hurduzeu le-a făcut drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - În Valea Almăjului, mai exact în comunele mari gen Bozovici, Dalboşeţ, Şopotu Nou, Iablaniţa, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou