Reactualizat la:

Copiii invata sa faca si sa manance produse traditionale

Copiii invata sa faca si sa manance produse traditionale
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – Fiindcă nimic nu se compară cu „Mâncarea sănătoasă, mâncarea gustoasă de la noi de acasă“. Sub acest generic, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, în colaborare cu Școala Generală Nr. 7 Reșița, a organizat vineri o acţiune culturală împreună cu elevii clasei a II-a C.

Rectifica

Invitată cu produse tradiţionale din Valea Bistrei, prof. Ramona Bogdan a venit cu câţiva elevi de la Şcoala Generală din Zăvoi, îmbrăcaţi în costume populare, pentru o demonstraţie practică: „Mălaiul e făcut la Măru, prăjitura cu brânză dulce de vaci e făcută la Zăvoi, clătitele le-am făcut la Bucova, pentru că eu de-acolo sunt, pâinea cu împletitură a fost făcută de o colegă de la Măgura, pâinea şi sarea fiind elementele tradiţionale ale ospitalităţii româneşti. Brânza, urda şi caşul sunt de la Voislova. Practic, toate cadrele didactice de pe Valea Bistrei au contribuit la organizarea acestei mese“.

Un adevărat ospăţ, la care copiii au participat bucuroşi, mâncând sănătos, ca acasă, la bunica. Ei au fost iniţiaţi şi teoretic de dr. fil. Ada D.Cruceanu asupra importanţei gastronomiei tradiţionale, deşi copiilor nu le-au fost străine produsele: „Important este că bunicile şi probabil şi mamele fac, atât cât le permite timpul acasă, şi asemenea produse tradiţionale. Copiii trebuie să vadă exact cum se face fiecare produs şi să facă cu mâinile lor. La toate cele cinci produse au luat nota zece”.

Iniţiatorul şi coordonatorul proiectului, din partea CJCPCT, ref. Angelica Herac, a spus: „Noi considerăm că este necesar ca toţi copiii să ştie cât este de important să păstreze tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşeti, să le placă să fie români. Trebuie învăţaţi că nu este o ruşine să mănânci mălai, să-l prepari, fiindcă nu ne-am născut doar cu pâine şi cu pizza. Poţi să mănânci şi clătite, dar să le spui ca în Valea Almăjului, scoverzi. A vorbi în grai nu este o ruşine, dimpotrivă o mândrie, la fel cum este şi portul popular“.

Gazda demonstraţiei gastronomice a fost învăţătoarea Elena Mecheţi, care speră să colaboreze pe viitor cu colegii de la Zăvoi. Acțiunea se înscrie în proiectul „Tradiţii Românești/Educație prin cultură cu tineri și pentru tineri“, dedicat Centenarului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va faceti casa in Caransebes? Atentie la hoti!
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care își construiesc case trebuie să fie foarte atenți! În zonă există o [...] mai multe »
Un nou termen pentru Lupac
CARAŞ-SEVERIN - Deşi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, spunea că este necesară punerea în funcţiune a [...] mai multe »
In Caransebes, apa buna prin 2022. Sau mai devreme?
CARANSEBEŞ - Nu doar pârâul Dalci este cauza pentru care apa de la robinetele caransebeșenilor este una de proastă [...] mai multe »
Nicolae Capusan: Sa obtii documentatii si avize este aproape imposibil!
BĂILE HERCULANE - Omul de afaceri clujean, care a cumpărat hotelul Decebal din Băile Herculane pentru a-l restaura, [...] mai multe »
Uneori, mi-e dor de oameni…
REȘIȚA - Nu de chipuri, doar văd zilnic zeci, poate chiar sute. Mi-e dor însă de oameni cu care să ai ce să [...] mai multe »
Cinci raniti la Vama Marga
VAMA MARGA - Un accident rutier produs pe DN 68, în localitatea Vama Marga, s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, [...] mai multe »
Daca nu ne vaccinam copiii, toti vom avea de suferit
REŞIŢA - Asta spune Dan Miloş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, în pregătirea unei noi ample campanii [...] mai multe »
Chiar daca n-avem, tremuram de frica pestei
REŞIŢA - Tulpina africană e tot mai aproape de porţile Caraş-Severinului. Sau cel puţin aşa susţin oficialii [...] mai multe »
Ziua Banatului? Sa ne traiasca, La multi ani!
CARAȘ-SEVERIN - Ziua de 21 iulie 1718 este considerată una dintre cele mai importante pentru istoria Banatului. Asta [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou