Reactualizat la:

Copiii, în centrul atenţiei

Copiii, în centrul atenţiei
REŞIŢA – Campania, organizată la nivel naţional de Agenţia Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPC), a demarat în luna martie 2007. Cele patru sesiuni de formare au vizat şase grupuri-ţintă.

 (1 comentariu)

Rectifica

Astfel, primele două sesiuni, desfăşurate în luna martie, s-au adresat asistenţilor sociali din primării, respectiv poliţiştilor şi magistraţilor. Celelalte două, desfăşurate luna aceasta, au reunit cadrele medicale, respectiv cadrele didactice şi preoţii.

Ultima sesiune a campaniei implementate la nivel local de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Caraş-Severin a debutat astăzi, 25 aprilie 2007. Dezbaterile sunt găzduite de Sala Multimedia a Universităţii „Eftimie Murgu“, iar temele de discuţie urmăresc probleme importante referitoare la protecţia copiilor. Sunt analizate rolurile părinţilor, familiei şi statului, drepturile copiilor şi comunicarea cu aceştia, precum şi formele de abuz la care pot fi expuşi şi munca în reţea a specialiştilor.

Prin discuţiile purtate, se urmăreşte înţelegerea Legii 272/2004, privind protecţia drepturilor copiilor, identificarea rolului fiecărei instituţii şi a fiecărui specialist în parte, precum şi dobândirea deprinderilor de muncă.

Din cuvântul formatorului Irina Borbely, reţinem că actuala legislaţie pune accent pe rolul părintelui şi pe legătura copilului cu acesta dar şi pe calitatea serviciilor de protecţie. „Sistemul românesc s-a schimbat dintr-un sistem care apăra copiii cu nevoi speciale în unul care garantează toate drepturile pentru toţi copiii“, a fost mesajul cheie adresat celor prezenţi de Irina Borbely.

În acest context, important este rolul comunităţii, arătat de cuvintele preotului Ioan Petrică, de asemenea formator în cadrul proiectului. „Primii care sesizează apariţia unei probleme sunt persoanele aflate în apropierea copilului. Iar preoţii şi cadrele didactice pot depista uşor asemenea lucruri. Abia apoi intervin specialiştii, care trebuie să ştie cui să se adreseze“, a rezumat preotul Petrică importanţa specialiştilor prezenţi ieri la dezbateri.

Sesiunea se întinde pe parcursul a trei zile. Discuţiile vor continua mâine, 26 aprilie, şi poimâine, 27 aprilie 2007, cu începere de la ora 9:00.

Ionel Ivaşcu

timpul@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou