Reactualizat la:

Copiii Europei revin acasă

Copiii Europei revin acasă
REŞIŢA – Repatrierea copiilor pe teritoriul României a fost cea mai nouă problemă a D.G.A.S.P.C.

Rectifica

Cea mai gravă problemă cu care s-au confruntat cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C) în anul 2007 a fost legată de repatrierea copiilor pe teritoriul României.

Ţări precum Italia, Spania sau Franţa au repatriat copii aflaţi în dificultate. D.G.A.S.P.C au preluat cazurile repartizându-i pe fiecare fie în centre de plasament sau pentru cei care aveau familie în România integrându-i în comunitate.

Noi probleme de la an la an

Am dorit să aflăm dacă în judeţul nostru există astfel de copii. Pentru a afla mai multe detalii în legătură cu acest subiect, am luat legătura cu Ana Vasile, directoarea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Conform afirmaţiilor acesteia este primul an în care au existat astfel de cazuri de repatriere a copiilor români.

„Avem multe sesizări de tot felul pe care încercăm să le rezolvăm în limita posibilităţiilor. Anul 2007 a fost primul an în care am avut cazuri ale copiilor ajunşi în străinătate. Aceştia au plecat cu familiile lor, iar din diferite motive sau sesizări au ajuns să fie luaţi în vedere de autorităţiile străine care au luat legătura cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia şi Drepturile Copilului din Bucureşti“.

Soluţii imediate

În 2007 au fost şase cazuri de acest gen cu copii între şapte luni şi 17 ani. Astfel s-a demarat o anchetă socială pentru a se afla cum au ajuns pe teritorii străine şi ce se poate face pentru a rezolva situaţia.

Un băiat de 17 ani a fost repatriat ceilalţi cinci aflându-se în curs de repatriere.

„Când ni se aduc la cunoştinţă astfel de cazuri încercăm în primă fază să îi reintegrăm în comunitate alături de familiile lor. Dacă acest lucru nu este posibil atunci îi predăm spre centre de plasament. Pe această cale am rugămintea faţă de cei care au informaţii despre copii abuzaţi să ne sesizeze deoarece nu putem rămâne indiferenţi pentru că aceşti copii pot rămâne cu traume care să-i marcheze pe tot restul vieţii“, a adăugat Ana Vasile.

Alexandra Mănescu

alexandra.manescu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou