ANINA – Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din cartierul Celnic al orașului Anina a găzduit vineri, 26 aprilie, o lecție interactivă despre praznicul Învierii Domnului, la care au participat elevi din clasele primare ai Școlii Gimnaziale nr. 1 din localitate.
Inițiativa a aparținut doamnei Daniela Szeneszy – profesoară de religie la școala mai sus amintită și s-a bucurat de prezența inspectorului pentru activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, Mihai Ciucur. Alături de cei 20 de copii au mai fost prezenți preotul paroh Alin Muntean ,prof. Titus Albu – directorul școlii din Celnic și alte cadre didactice.
Patimile și Învierea Domnului au fost prezentate sub forma unei povestioare de către prof. Georgiana Ciucur, cu ajutorul unor desene sugestive. La final, copiii au primit iconițe și cărți din partea Centrului Eparhial, reprezentantul episcopiei a ținut un scurt cuvânt de apreciere a acestei inițiative, iar doamna profesoară Daniela Szeneszy a mulțumit celor care au sprijinit acest demers.