Reactualizat la:

Copiii, cei mai afectati de afectiunile respiratorii

Copiii, cei mai afectati de afectiunile respiratorii
Scris de F.R. - CARAŞ-SEVERIN – La jumătatea lunii ianuarie, Direcţia Județeană de Sănătate Publică centralizase din teritoriu 411 noi viroze respiratorii, dintre care 29 au necesitat internare. Din cifra totală, 58 au fost pacienţi cu vârsta de până la un an (zece internări), iar cei mai mulţi au fost afectaţi pacienţi cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, 174 la număr (11 internări).

Alţi 210 cărăşeni suferă de pneumonie, iar dintre ei 46 au necesitat internare. Sunt 43 de copii până la un an cu pneumonie, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cea între doi şi patru ani (57 de cazuri). Potrivit Ministerului Sănătăţii, în această perioadă trebuie să se acorde o atenție specială copiilor – aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător. Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon. Ministerul Sănătății solicită direcțiilor de sănătate publică județene să ia toate măsurile care se impun la nivelul unităților sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria și interna un număr mai mare de pacienți, pe perioada atenţionărilor meteo.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
124 de clase pregatitoare pentru 2.279 de elevi
CARAŞ-SEVERIN - De luni, 27 februarie, începe înscrierea în clasa pregătitoare. Validarea cererilor-tip de [...] mai multe »
Cine are intrebari? Noi avem raspunsuri!
CARAȘ-SEVERIN - Reprezentanți ai 44 de primării cărășene au participat vineri la videoconferința convocată de [...] mai multe »
Elevii au sarbatorit Dragobetele la biblioteca
REŞIŢA - Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ din Reşiţa, în parteneriat cu elevii clasei a IX-a B de la [...] mai multe »
Saptamana diplomatilor, la Resita
REȘIȚA - Sala de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit vineri, 24 februarie 2017, întâlnirea dintre [...] mai multe »
Orice localitate poate tine legatura cu cetatenii plecati
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin Marcel Vela consideră că este nevoie de o mai bună comunicare între [...] mai multe »
28 de irakieni, prinsi la Gradinari
GRĂDINARI - 28 de cetăţeni irakieni au fost prinşi, în 23 februarie, în jurul orei 15.30, după ce trecuseră [...] mai multe »
Targul de Martisor, in Piata Tricolorului
REŞIŢA - În perioada 24 februarie – 8 martie, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa şi SC Pieţe Reşiţa SRL [...] mai multe »
Si-au dat mana pentru tramvaie
REŞIŢA - Dacă până acum Consiliul Local Reşiţa a fost scena unor copilării politice, în care proiectele [...] mai multe »
Gospodarii vor primi trofeul curateniei
REŞIŢA - Ioan Popa, şeful administrativului reşiţean, a deschis, joi, 23 februarie, lucrările primei întâlniri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou