Reactualizat la:

Cooperare transfrontalieră româno-sârbă

Cooperare transfrontalieră Cooperare transfrontalieră
REŞIŢA – Cooperarea tranfrontalieră cu Serbia se va derula în cadrul Instrumentului de Asistenţă pentru Pre-Aderare (IPA), instrument dedicat statelor candidate la statutul de membru UE.

Pentru colaborarea pe diverse proiecte cu Serbia a fost înfiinţat Biroul de Cooperare Transfrontalieră din Timişoara.
Proiectele de cooperare transfrontalieră sunt finanţate în proporţie de 50% din FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) şi 50% din bugetul IPA.

„Cele trei tipuri de proiecte comune care primesc finanţare IPA sunt: proiectele simple, care se desfăşoară pe o parte a graniţei dar în beneficiul ambilor parteneri, apoi, proiecte simetrice, în care activităţile sunt similare în ambele părţi ale graniţei şi în al treilea rând proiecte integrate în care partenerii de pe fiecare parte a graniţei contribuie cu diferite elemente la realizarea aceluiaşi proiect“, ne-a declarat şeful Serviciului Integrare Europeană din cadrul Prefecturii Caraş-Severin, Florenţa Albu.

O schiţă iniţială a programului, cu priorităţile, obiectivele şi activităţile alese, există deja. Cu această schiţă se va lucra până la sfârşitul anului şi va fi trimisă, în luna decembrie a.c., Comisiei Europene, pentru aprobare.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Primarul Popa revine la „iuţeala“ 5G
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean şi-a redus puţin din fermitatea dorinţei de a interzice antenele 5G [...] mai multe »
Cetatea de foc se va regenera prin artă
REŞIŢA - Este vorba despre un proiect pentru care municipalitatea şi-a dat mâna cu lumea artei, pentru a da culoare [...] mai multe »
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou