Reactualizat la:

Convietuirea longeviva, sarbatorita la Resita

Convietuirea longeviva, sarbatorita la Resita
REŞIŢA – Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, a devenit din nou maestru de ceremonii pentru o nouă ediţie a unui eveniment cu tradiţie în urbe, menit să aducă un semn de preţuire celor mai longevive cupluri din municipiu.

Luni, 28 iulie, sub cupola Casei Municipale, au fost invitate 21 de cupluri care au păşit dincolo de 50 de ani de convieţuire. Primarul Stepanescu – asistat de Maria Miulescu, şeful serviciului reşiţean de evidenţă a persoanelor –, a acordat familiilor sărbătorite diplome, flori şi câte 300 de lei.

„Am avut posibilitatea să cunosc 20 de cupluri din Reşiţa, din cele 21 programate, care în această perioadă serbează 50 de ani de căsnicie pe care i-au petrecut impreună, spune primarul urbei. Este un moment special pentru mine, avem posibilitatea să ne cunoaştem, să aflăm o serie de lucruri, de aspecte din viaţa interesantă a acestor cupluri. Sunt oameni care au adus faimă Reşiţei, care au avut răspunderi în cadrul unor instituţii sau uzine, în vremea tinereţii lor, fapt pentru care noi, cei din conducerea primăriei şi a consiliului local, avem tot respectul. (…) vom prelua din experienţa dânşilor o serie de lucruri interesante şi benefice pentru administraţia publică locală“. Spre finalul evenimentului, cuplurile longevive sărbătorite au ciocnit un pahar de şampanie şi au dialogat cu şeful administrativului reşiţean.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou