REŞIŢA – Aşa ar putea fi descrisă situaţia ivită la Teatrul de Vest (TV). Directorul Dumitru Vlădulescu vorbeşte despre un control recent al Curţii de Conturi, în urma căruia au fost descoperite posibile nereguli la contractele privind paza şi curăţenia în instituţia pe care o conduce. Numai că Vlădulescu n-a semnat nimic dar colectivul teatrului trage ponoasele. Se pare că se adevereşte încă o dată zicala cu capra şi oaia care o păţește.
Încă din 2010, curăţenia şi paza instituţiei sunt asigurate de firme private, în baza unor contracte încheiate de Direcţia de Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean (CJ). S-ar putea ca, în aceste contracte, să se fi strecurat unele ilegalităţi sesizate la capătul unui control recent al Curţii de Conturi (CC). Cel puţin aşa reţinem din declaraţia lui Dumitru Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest (TV). Acesta crede că, în cazul recentului control al CC, este vorba despre o acţiune comandată întrucât „o acţiune de urmărire vine atunci când se constată că cineva are un beneficiu ilegal”. „Eu n-am drept de semnătură pentru pază sau curăţenie. Mi s-a reproşat că eu am semnat contracte ilegale. Apoi au revenit, căci au fost semnate de cei de la Patrimoniu. Singurul contract de externalizare de servicii pe care eu am avut dreptul să-l închei a fost cel cu tehnicienii, pentru că sunt responsabil cu buna funcţionare a teatrului. Dar şi pe acela l-am încheiat după ce am întrebat juriştii de la Consiliul Judeţean”, declară directorul TV.
Controlul CC a vizat mai multe instituţii bugetare. În urma acestei acţiuni, teatrului reşiţean i s-a cerut raport de activitate pentru toţi angajaţii. Lucru greu de făcut, după cum susţine Vlădulescu, căci teatrul este o instituţie cu muncă nenormată. „Azi lucrăm 12 ore sau 20 iar mâine lucrăm trei ore. Teatrul a fost suprapus cu instituţiile care funcţionează cu bugetari. Dacă teatrul e bugetar, trebuie să facă raport de activitate. Eu pot face raport de activitate pentru contabili şi cam atât. Dacă contractele legate de pază sau curăţenie au fost făcute pentru a aduce beneficii cuiva, e treaba lor să dovedească asta. Ori asta e greu de dovedit”, a mai spus Vlădulescu.
A fost însă uşor ca teatrului să-i fie blocate conturile. În acest caz, angajaţii, vreo 20 la număr, nu ştiu dacă-şi vor primi salariile întrucât asta depinde chiar de întocmirea raportului de activitate. Situaţie absurdă, pe care directorul TV o sintetizează drept „o primă fază de a ne dovedi că nu suntem în stare să ne administrăm singuri”, despre care Vlădulescu abia aşteaptă să discute cu noul preşedinte al CJ.