Reactualizat la:

Controale in service-uri si vulcanizari auto

Controale in service-uri si vulcanizari auto
REŞIŢA – În cadrul campaniei naţionale privind verificarea respectării prevederilor de securitate şi sănătate în muncă a angajaţilor din service-uri, vulcanizări şi spălătorii auto, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin, au fost efectuate puţin peste 20 de controale.

În urma verificărilor, inspectorii au identificat un număr de 53 de deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri. În ceea ce priveşte numărul angajatorilor sancţionaţi, acesta s-a ridicat la 21, potrivit inspectorului-şef Ioan Jura, care a mai declarat că, în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, principalele deficienţe constatate au fost legate de „nedesemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim-ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a personalului, la fel cum nu au fost semnate nici fişele de instructaj de către angajaţi. De asemenea, prin fişa postului nu s-a stabilit pentru lucrători atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă“, a concluzionat Ioan Jura.

Roxana Bălan Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Multe localitati zac in bezna. Enel nu mai face fata!
REŞIŢA - Un număr de 24 de echipe ale E-Distribuție Banat și contractori au continuat și pe parcursul nopții [...] mai multe »
DSP a demarat campania de vaccinare antigripala
REŞIŢA - Campania este iniţiată de Ministerul Sănătăţii la nivel naţional şi se va desfăşura până la [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru tramvai
REŞIŢA - Zilele acestea, documentaţia pentru amplul proiect va fi depusă spre finanţare. mai multe »
Au curs zeci de tone de antiderapant pe strazile Resitei
REȘIȚA - Un weekend de cod portocaliu a determinat mobilizarea în forță a echipajelor de intervenție și la [...] mai multe »
Cinci localitati, scoase din bezna
CARAŞ-SEVERIN - Patru grupuri electrogene de capacitate 450 KVA, primite în sprijin de la Inspectoratele pentru [...] mai multe »
Zeci de scoli inchise din cauza zapezii, in Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Pentru sute de elevi cărăşeni zăpada abundentă din ultimele zile vine cu cel puţin o zi de [...] mai multe »
Caransebeseni, nu beti apa!
CARANSEBEŞ - Având în vedere condițiile meteo nefavorabile din ultimele zile, căderile abundente de zapadă, a [...] mai multe »
Politia Rutiera a avut mult de furca pe DN6
CARAȘ-SEVERIN - Asta în condițiile codului portocaliu și a căderilor masive de zăpadă care afectează județul [...] mai multe »
Borcean cheama cetatenii la lopata
CARANSEBEȘ - Primarul Caransebeșului a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și face apel la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou