Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Conformarea voluntară la plată a acestora a crescut substanţial încasările Administraţiei fiscale judeţene.

Potrivit datelor prezentate recent de către Doru Cozma, şeful AJFP Caraş-Severin, la finele anului trecut încasările la bugetul general consolidat al statului au fost de 741.824.131 lei faţă de 609.713.439 lei în anul 2012, procentul de realizare al acestui indicator fiind mai mare cu 6,82% în anul 2014 faţă de anul 2013. Încasările nete au fost mai mari cu 132.110.692 lei în anul 2014 faţă de anul 2013, ceea ce reprezintă o creștere a volumului încasărilor în anul 2014 faţă de anul 2013 cu 21,67%.

„Factorii care au contribuit la realizarea și chiar depășirea nivelului de colectare în anul 2014 a veniturilor bugetare ţin de îmbunătățirea disciplinei fiscale prin creșterea gradului de conformare voluntară la plată a contribuabililor, derularea cu promptitudine și eficienţă a măsurilor de executare silită şi acţiunile de inspecție și control ale activității de inspecție fiscală și orientarea către domeniile de mare risc“, a precizat Doru Cozma. Totuşi, conform datelor prezentate, ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită în total venituri încasate a fost mai mică în statistica efectuată comparativ, cu 2,61%.

„Totuşi, se poate observa faptul că încasările efective din executări silite au fost mai mari în ultima zi a lui 2014 faţă de 2013 cu 1.220.875 lei. La finele anului 2014, la nivelul județului Caraş-Severin, a fost încasată suma de 741.824.131 lei, faţă de programul anual de încasări venituri bugetare pentru anul 2014 repartizat județului nostru, în sumă de 702.850.000 lei, realizând 105,55%, ceea ce reprezintă o depășire a programului stabilit cu 38.974.131 lei“, a mai adăugat şeful Administraţiei fiscale cărăşene.

În anul 2014, la bugetul de stat s-au încasat venituri mai mari cu 54,39% decât în anul precedent, cea mai mare creștere fiind la taxa pe valoarea adăugată, la care creșterea a fost de 153,60%, urmată de încasările din impozitul pe profit, care au crescut cu 42,60%, de încasările din rest venituri cu o creștere de 30,67% și de cele din impozitul pe venit care au crescut cu 6,93%. La capitolul accize s-a înregistrat o diminuare a încasărilor în procent de 30,59%.