Reactualizat la:

Contrast – terapie prin frumos

Contrast – terapie prin frumos
REŞIŢA – Sub îndrumarea artistului plastic Marian Truţulescu puteţi face mici transformări vizuale în viaţa dumneavoastră cotidiană.

Rectifica

Deschis în acest an la Reşiţa, Clubul de Artă Contrast este un spaţiu de artă dedicat celor care doresc să exploreze universul fascinant al artelor vizuale, şi să se bucure de o atmosferă boemă, într-un atelier de pictură adevărat. În cadrul acestui club, Marian Truţulescu, artist plastic profesionist şi profesor doctor în arte vizuale, oferă posibilitatea celor care îşi propun ca arta să fie un hobby sau o terapie prin frumos, să beneficieze, sub îndrumarea sa, de cursuri de artă: desen, grafică, pictură, artă decorativă şi design, cursuri ce se adresează copiilor sau persoanelor adulte care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod plăcut, creativ şi relaxant.

Aşa cum ne-a declarat Marian Truţulescu, unul dintre scopurile acestui curs de artă este „dezvoltarea culturii generale prin distracţie şi joacă, educarea răbdării şi a perseverenţei, pentru a ajunge la un final spectaculos“. Luna aceasta, cursanţii, nu puţini la număr, au realizat obiecte decorative şi pictură pe sticlă cu tematică de toamnă şi Halloween, urmând ca, în decembrie, să se organizeze ateliere de pictură pe sticlă. Astfel, participanţii la curs vor intra în tainele iconografiei, o lume specială în care toate lucrările au o cromatică aparte.

Toate obiectele realizate în cadrul atelierului pot fi luate acasă de cursanţi pentru a-şi decora propriile locuinţe sau pentru a le face cadou celor dragi.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou