Reactualizat la:

Contractul, la pachet cu adeziunea

Contractul, la pachet cu adeziunea
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde a explicat algoritmul prin care primarii sunt atraşi de partea PSD.

 (1 comentariu)

Rectifica

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută miercuri, Sorin Frunzăverde a precizat că nu ştie exact numărul celor care au beneficiat de Ordonanța de Urgență 55/ 2014, trecând la PSD, dar că poate explica modul în care aceştia o fac.

„Sunt duşi la Ministerul Dezvoltării, cu care semnează un contract pentru diferite obiective în teritoriu, în comunele lor, şi semnează – condiţionat – adeziunea la PSD. Banii vin direct în primăriile respective de la minister sau de la Compania Naţională de Investiţii. Cine vrea să afle care sunt aceste primării poate să o facă foarte simplu. Informaţia trebuie să fie publică, se pot solicita Trezoreriei ce sume au venit direct de la CNI sau de la Ministerul Dezvoltării şi la ce primării. Teoretic, acei primari au plecat. Se poate solicita şi o altă informaţie publică, şi anume care este actul normativ prin care aceşti bani vin direct pe primării“, a declarat Sorin Frunzăverde.

Vicepreşedintele PNL a mai amintit că sunt primării cărăşene unde banii amintiţi au intrat deja în conturile lor. Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice a precizat că HG 805 din septembrie 2014 reprezintă actul normativ prin care au ajuns bani la primării din fondul de rezervă al Guvernului, scopul oficial fiind „înlăturarea calamităţilor naturale produse de inundaţii“.

Pentru judeţul Caraş-Severin au fost alocaţi 9,2 milioane de lei.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou