Reactualizat la:

Contrabanda cu alcool sarbesc

Contrabanda cu alcool sarbesc
CORNEA – Pe DN 6, în afara localităţii Cornea, poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară, în urmă cu trei zile. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul era condus de către Cristian N., în vârstă de 29 ani însoţit de Lucian S., în vârstă de 23 ani, ambii din Drobeta-Turnu-Severin.

În urma controlului efectuat, în vehicul a fost găsite 400 de sticle din plastic de un litru, ce conţineau alcool de provenienţă sârbească. „Întrucât tinerii nu au putut prezenta documente de provenienţă, cantitatea de alcool a fost confiscată, iar în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi deţinere ilegală a peste 40 de litri alcool“, a precizat agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou