Reactualizat la:

Contoare de gaz cu „iz penal“

Contoare de gaz cu „iz penal“
CARAŞ-SEVERIN – Modificarea contoarelor de gaze naturale pentru a înregistra un consum mai mic decât cel real este ilegală.

 (13 comentarii)

Rectifica

Dorinţa unora de a face bani mulţi într-un mod foarte uşor şi rapid, alături de dorinţa oamenilor de a face câteva economii în aceste vremuri grele, a dus la comiterea unor fapte penale. Astfel, E.ON Gaz Distribuţie doreşte să atragă atenţia asupra unor cazuri recente în care anumite persoane contactează consumatorii de gaze naturale, solicitând sume de bani pentru modificarea echipamentelor de măsurare a cantităţii de gaze naturale (contoarelor), în scopul înregistrării unui consum mai mic decât cel efectiv realizat.

„Compania atenţionează astfel asupra riscurilor la care se expun consumatorii de gaze naturale care apelează la intervenţii în aparatele de măsurare“, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Astfel, pe de o parte, intervenţiile neautorizate în echipamentele de măsurare a consumului de gaze naturale în scopul înregistrării unui consum mai mic  reprezintă furt calificat, faptă care este prevăzută şi sancţionată ca atare de către Codul Penal, iar pe de altă parte aceste intervenţii neavizate şi recurgerea la improvizaţii prezintă un risc major de producere de accidente grave, ducând până la pierderea de vieţi omeneşti.

„Precizăm totodată că E.ON Gaz Distribuţie deţine echipe specializate care au rolul de a monitoriza şi depista sustragerile sau eventualele încercări de sustragere ilegală a unor volume de gaze naturale“, se mai arată în comunicatul E.ON.

Anca Preda



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Despre bătrânul Parc Intim (al copiilor) de pe Bulevardul Muncii
REŞIŢA - În calitate de cetăţean, Petru Comisarschi ne-a zugrăvit, în cuvinte şi în propriul stil, un tablou al [...] mai multe »
Restricţii rutiere de Zilele Recoltei
REŞIŢA - Şi ediţia de anul acesta a Zilelor Recoltei va atrage, de la sine, restricţii rutiere, impuse pentru a [...] mai multe »
Sute de salvatori în exerciţiu în Caraş-Severin
REŞIŢA - Exercițiul național „ForFirEX 2019“, vizând incendiile de pădure, angrenează nu mai puţin de 500 de [...] mai multe »
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou