Reactualizat la:

Consumul din februarie, plătit toamna

Consumul din februarie, plătit toamna
REŞIŢA – Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a decontat în nouă luni pentru reţetele cărăşenilor peste 24.600.000 de lei.

Serviciile farmaceutice din judeţul nostru sunt furnizate de un număr de 39 de farmacii aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin în anul 2010.

„Valoarea prescripţiilor medicale cu şi fără contribuţie personală decontate de către Casa de Sănătate până la sfârşitul lunii septembrie 2010 este de 24.693.000 de lei“, a spus Mariana Caliga, preşedintele director al CAS Caraş-Severin, în cadrul celei mai recente şedinţe a Comisiei de Dialog Social. Astfel, cei mai mulţi bani, 18.341.000 de lei, au fost necesari pentru decontarea reţetelor compensate.

Din această sumă, 1.079.000 de lei sunt alocaţi pentru compensarea medicamentelor pentru pensionarii cărăşeni cu venit lunar sub 700 de lei, iar 21.000 de lei s-au folosit pentru medicamentaţia necesară personalului din sistemul sanitar.

Alte 6,3 milioane de lei reprezintă reţetele gratuite de care au beneficiat în primele nouă luni bolnavii din judeţ. „În luna septembrie 2010 a fost decontat consumul de medicamente compensate şi gratuite aferent lunii februarie a acestui an. În baza OG nr.18/2010, au fost însă achitate toate restanţele către farmacii, în sumă de 11,6 milioane de lei“, a mai spus Caliga.

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliţiştii l-au lăsat şi fără armă, şi fără gloanţe
REŞIŢA - Mai mult decât atât, i-au făcut şi dosar penal! Totul s-a întâmplat în 22 octombrie, când [...] mai multe »
La Caransebeş, spitalul ia „partea leului“ la rectificare
CARANSEBEŞ - Dacă la începutul anului, bugetele locale primeau o lovitură puternică prin scăderea impozitului pe [...] mai multe »
Primăria Anina cere în instanţă refacerea unor străzi
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Aquacaraş, Gheorghe Filipescu, susţine că este dreptul Primăriei să dea în judecată o [...] mai multe »
Percheziţii la o bandă de hoţi din Reşiţa
REŞIŢA - În cartierele reşiţene Mociur şi Govândari au fost puse în scenă nu mai puţin de şapte percheziţii [...] mai multe »
Popa nu renunţă la tiroliana de pe funicular
REŞIŢA - Asta deşi proiectul depus iniţial spre finanţare pe fonduri europene a fost respins. Într-o primă [...] mai multe »
ATOP: comisia care arată că politica e doar un joc viclean
CARAȘ-SEVERIN - Liberalii au câştigat un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică chiar cu sprijinul unor [...] mai multe »
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou