Reactualizat la:

Consumatorii, afectati de comerciantii neatenti

Consumatorii, afectati de comerciantii neatenti
REŞIŢA – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi-a înteţit controalele în luna cadourilor.

Rectifica

Pentru că a devenit proverbial consumismul românilor ce atinge apogeul în luna decembrie, când magazinele sunt luate cu asalt, comisarii au ales să verifice produsele „de sezon”.

Astfel, au fost vizate atât hipermarketurile cât şi comercianţii care au pus în vânzare alimentele specifice sărbătorilor de iarnă. Pe primul segment, controalele efectuate la 11 operatori economici din judeţ s-au soldat cu şapte amenzi, în valoare totală de 16.000 de lei.

„Trei operatori economici au fost sancţionaţi cu 4.000 de lei amendă pentru că nu afişau vizibil preţul de vânzare, unul cu 1.000 de lei pentru că folosea promoţie la pachete de două bucăţi din produs fără a-l avea şi singular, altul pentru că vindea produse vrac fără a afişa termenul de valabilitate şi alţi doi (amendaţi cu un cuantum de 1.000 de lei) pentru că, la data controlului comercializau produse specifice sărbătorilor de iarnă la care existau diferenţe de preţ între cel afişat la raft şi cel perceput la casă”, a precizat, miercuri, reprezentantul comisariatului. La produsele de iarnă au fost verificaţi 30 de comercianţi, fiind confiscate 1.119 kilograme de bunuri, în valoare de 16.785 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale în cuantum de 11.000 de lei. Principalele nereguli constatate de comisari ţin de etichetarea incompletă, termen de valabilitate depăşit, preţul sau certificatul neafişat la loc vizibil.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Baut la volan si cu petardele in trusa de prim ajutor
BOCŞA - Un localnic de 29 de ani a fost tras pe dreapta în Bocşa, iar oamenii legii au constatat că se urcase la [...] mai multe »
Avarie la reteaua de apa, pe Calea Timisoarei
REŞIŢA - O avarie a survenit la conducta de distribuţie a apei potabile, pe Calea Timişoarei din Reşiţa, fapt ce a [...] mai multe »
Ape tulburi in PSD Caransebes
CARANSEBEŞ - După ce a fost un fervent susţinător al conducerii PSD Caransebeş în campanie şi după, şeful [...] mai multe »
Borcean intinde o mana pensionarilor
CARANSEBEȘ - Primăria Caransebeș nu a rămas imună la nemulțumirea pensionarilor din zonă, supărați că trebuie [...] mai multe »
Grigore Cartianu in turneu cu 600.000
CARANSEBEȘ - Cea de-a noua carte a cunoscutului jurnalist, care a fost lansată la „Gaudeamus“, a fost prezentată [...] mai multe »
Totusi, nu Hurduzeu trebuie sa numere merele
CARAŞ-SEVERIN - Curtea de Conturi a României a dat dreptate Consiliului Judeţean în privinţa abaterilor constatate [...] mai multe »
Guvernul iti da o masa calda, dar nu ti-o pune pe tava
BOCŞA - Cei peste 600 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr.2 Bocşa nu mai primesc masa caldă. mai multe »
Bani pentru sanatate la Toplet
TOPLEŢ - Primarul comunei Topleţ, Ilie Haşcă, a semnat, de curând, un contract de finanţare, în valoare de [...] mai multe »
Bataia elevelor de la Hercules, in atentia Politiei
BĂILE HERCULANE - A fost nevoie ca filmările cu bătaia dintre elevele de la Liceul „Hercules” să fie făcute [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou