Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Evident, după ce va aproba, în şedinţă extraordinară, hotărârea privind repartizarea pe UAT-uri a cotei de 20 la sută din sumele defalcate din TVA și din cota de 18,5 la sută din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.

Spunem aproape toate primăriile pentru că sunt și trei administrații locale care nu vor vedea un leu de la Consiliul Județean, Lăpușnicu Mare, Ocna de Fier și Zăvoi, care nu au nici arierate, nici cofinanțări pentru diferite proiecte de dezvoltare locală pentru 2017, aceste administrații notificând forul județean că nu solicită repartizarea de sume.

La capitolul municipii și orașe, cel mai bine stă Oravița, care va primi peste 1,2 milioane lei (mare parte pentru achitarea datoriilor spitalului din localitate), urmată de Reșița – peste 1,1 milioane lei, Caransebeș – peste 920 mii lei (din care mai bine de jumătate tot pentru datorii ale spitalului) și Băile Herculane cu aproape 850 mii lei. Moldova Nouă primește 460 mii lei, Oțelu Roșu 440 mii lei, Anina 320 mii lei iar Bocșa doar 120 mii lei.

În ce privește comunele, vești bune pentru Berzasca, așezarea de la Dunăre primind de aproape 3 ori mai mult decât Bocșa, adică 357 mii lei, dar și pentru Bozovici, cu 350 mii lei, bani destinați în mare parte bunei funcționări a unității medicale care deservește întreaga Vale a Almăjului, sau Teregova cu 309 mii lei, fonduri destinate achitării unui titlu executoriu. Nu acestea sunt însă comunele cu cele mai mari fonduri primite, fiind depășite de Lăpușnicel cu 512 mii lei, mai mult chiar și decât patru din orașele cărășene.