Reactualizat la:

Consiliul Judetean: PSD – 14 mandate, PNL – 13 mandate

Consiliul Judetean: PSD – 14 mandate, PNL – 13 mandate
Scris de R.M. - CARAȘ-SEVERIN – Alte două partide intră în forul județean, ambele cu câte două mandate: UNPR și PMP. Cum nici PSD, nici PNL nu dețin singuri majoritatea simplă, președinția CJ va fi obținută doar în urma înțelegerilor cu cele două formațiuni mai mici.

 (1 comentariu)

Niciunul dintre cele două mari partide din Caraș-Severin nu a reușit să obțină singur majoritatea în Consiliul Județean Caraș-Severin, adică 16 mandate. Potrivit Biroului Electoral Județean, Partidul Social Democrat a obținut 47.767 de voturi (36,41%), ceea ce înseamnă 14 mandate de consilier judeţean, în timp ce PNL a avut 47.489 de voturi (36,19%), care au adus liberalilor doar 13 mandate. În aceste condiții, președinția Consiliului Județean va fi obținută doar cu ajutorul partidelor mai mici care vor avea câte doi aleși, UNPR(8136 de voturi – 6,2%) și PMP(8078 de voturi – 6.15%). Tot potrivit datelor furnizate de BEJ Caraș-Severin, 8051 de voturi au fost anulate.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poti ajuta oamenii si dintr-un scaun cu rotile
REŞIŢA - Asta a dovedit senatorul Ionuţ Chisăliţă, punându-şi la bătaie mandatul în sprijinul cetăţenilor. mai multe »
Scolile din Bozovici inghit bani de la Dezvoltare
BOZOVICI - Pentru a le oferi elevilor condiţii cât mai bune de studiu, administraţia locală a bătut la uşa [...] mai multe »
Autostrada A6 devine Autostrada Sudului
CARAŞ-SEVERIN - Guvernul readuce în atenție autostrada care ar trece și prin Caraș-Severin și dă și un termen de [...] mai multe »
Bursa – o paine pentru 120 de caraseni
REŞIŢA, BĂILE HERCULANE - Un scurt bilanţ la o lună după bursa generală a locurilor de muncă a fost făcut de [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, cel mai mare loc de joaca
REŞIŢA - Un proiect de două milioane de lei ar putea transforma vechiul parc în cel mai mare loc de joacă din [...] mai multe »
5,5 milioane de lei pentru apa si canalizare la Ersig
VERMEŞ - Contractul de finanţare pentru această investiţie a fost semnat la finele anului trecut, lucrările urmând [...] mai multe »
STOP! Demult este prea mult!
„O șosea din Ungaria… un șofer în live pe Facebook… 9 persoane decedate… mai mulți copii orfani! STOP! E [...] mai multe »
Caras-Severinul, invadat de serpi
CARAŞ-SEVERIN - Autorităţile ar trebui să caute soluţii pentru că sunt zone în care oamenii sunt copleşiţi de [...] mai multe »
Ati lasat orasul in pielea goala!
REŞIŢA - Asta îi reproşa o reşiţeancă primarului Ioan Popa, acuzându-l până şi de şomajul lăsat în urmă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou