Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Forul decizional judeţean precizează clar că Aeroportul Caransebeş aparţine domeniului public al judeţului şi nu unui investitor privat.

Urmare a publicării articolelor „Și totuși există speranțe pentru Aeroportul Caransebeș” apărut pe site-ul www.caon.ro, în data de 21.05.2018 și „Speranțe pentru Aeroportul din Caransebeș” apărut în cotidianul Jurnal de Caraș-Severin, în data de 22.05.2018, privitor la Aeroportul din Caransebeș, unde urmează a se efectua anumite lucrări realizate de un investitor privat, și anume „liceu privat de aviație militară“, „schrott de avioane” și „centru cargo și charter pentru mărfuri”, Consiliul Judeţean a făcut câteva precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.

„Privitor la afirmația că „Aeroportul Caransebeș aparține unui investitor privat“, aceasta este o informație falsă pe considerentul că obiectivul, denumit generic Aeroportul Caransebeș, compus din teren și clădiri, aparține domeniului public al județului Caraș-Severin, fiind concesionat Societăţii Comerciale Aeroportul SA Caransebeș. În prezent, contractul de concesiune dintre Consiliul Județean Caraș-Severin și SC Aeroportul SA Caransebeș se află în litigiu pe rolul instanțelor de judecată“, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.

Referitor la realizarea celor trei obiective și anume liceu privat de aviație militară, schrott de avioane și centru cargo și charter pentru mărfuri, forul decizional judeţean precizează: „Contractul de concesiune încheiat între Consiliul Județean Caraș-Severin și SC Aeroportul SA Caransebeș, amendat prin Actul adițional nr. 1 prevede în mod exhaustiv activități aeroportuare, mai exact, obiectul contractului de concesiune îl constituie imobilul, terenul și clădirile necesare exploatării pistei. În acest context, activitățile conexe obiectivului concesiunii, în sensul celor precizate în articolul mai sus menționat, exced în mod categoric și flagrant obiectului contractului de concesiune. Mai mult, art.13 din Contractul de concesiune prevede imperativ că, „concesionarul nu va subconcesiona și nu va cesiona unei terțe persoane bunul preluat prin concesiune, respectiv Contractul de concesiune“.

În acest sens, Consiliul Județean Caraș-Severin a depus o solicitare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în vederea certificării acționariatului SC Aeroportul SA Caransebeș. „În ipoteza confirmării unei astfel de modificări prin care se înfrânge caracterul intuitu personae al contractului de concesiune, Consiliul Județean Caraș-Severin va uza de toate pârghiile legale, în vederea tragerii la răspundere a investitorului privat imprudent“, mai precizează Consiliul Judeţean Caraş-Severin.