Reactualizat la:

„Consideraţi că sunteţi dezlegaţi de orice obligaţie“

„Consideraţi că sunteţi dezlegaţi de orice obligaţie“
CARAȘ-SEVERIN – Le-a transmis ministrul Marcel Vela celor din teritoriu, despre care a spus că trebuie să-şi facă treaba cu demnitate, lăsând la o parte intervenţiile, interesele sau presiunile de orice natură.

 (1 comentariu)

Rectifica

Noul ministru al Afacerilor Interne a transmis joi, direct celor din teritoriu, în sistem videoconferinţă, care sunt intenţiile sale. Îşi doreşte o mai bună imagine a uniformei, un mai mare respect atât din partea celor care o poartă, cât şi din partea cetăţenilor, dar şi o regândire a efectivelor pentru a proteja în principal copiii şi tinerii. Şi pledează pentru o mai bună colaborare cu structurile teritoriale, pentru că „în această perioadă de pregătire a alegerilor, avem cu toţii de dat un examen“.

Însă dincolo de alegeri, Marcel Vela a ţinut să responsabilizeze structurile teritoriale: „Vă rog încă de la început ca să aveţi la nivel local şedinţe operative săptămânale, să comunicaţi împreună, să găsiţi soluţii la problemele judeţene şi locale. Nu aşteptaţi soluţii miraculoase de la Bucureşti! Sunteţi manageri în inspectoratele judeţene care trebuie să-şi asume răspunderea, să decidă, nu să le transfere spre alte structuri sau alte funcţii de execuţie, astfel încât atunci când se întâmplă o dramă, o tragedie, inspectorul-şef sau prefectul să nu fie implicaţi asupra unei greşeli, să evite o decizie pentru a rezolva operativ şi în condiţiile legale o problemă“.

Vizavi de securitatea cetăţenilor, ministrul a făcut un apel: „Vă rog să vă gândiţi la nivel judeţean ca să optimizaţi patrulele mixte de poliţişti şi jandarmi, susţinerea posturilor locale de poliţie, suport în zona rurală. Să evaluaţi toate dispozitivele de jandarmi, să le recalibraţi pentru a proteja copiii României, în zona grădiniţelor, în zona şcolilor, în zona facultăţilor şi centrelor universitare. Rog structurile de poliţie, care au relaţii directe cu cetăţenii, de azi începând, să-i trateze cu respect atunci când intră în dialog cu ei, să fie civilizaţi, să le zâmbească şi să le spună oamenilor că suntem în slujba lor, să nu-i trateze cu aroganţă şi superioritate. Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere. Oamenii să le vadă acolo în teren prezenţa, să prevenim contravenţiile, nu să acţionăm după ce ele au avut loc şi, mult mai grav, dacă ele au avut şi consecinţe dramatice. Trebuie să rebranduim Poliţia, Jandarmeria, Ministerul Afacerilor Interne, pentru că aşa cum am spus, îmi doresc din tot sufletul în acest mandat într-un guvern de tranziţie până la viitoarele alegeri, să punem pe roate o nouă abordare astfel încât românii să aprecieze o structură de elită, veche, cu tradiţie, care a făcut jertfe pentru ţară, care s-a implicat întotdeauna să salveze oamenii, să le asigure atât siguranţa lor, cât şi a bunurilor. Pentru că toţi cei care lucraţi în acest minister aveţi o vocaţie. Când aţi decis că doriţi să îmbrăcaţi haina militară pe care sunt însemnele României aţi avut o decizie personală, din suflet, aţi îmbrăcat o haină care vă onorează, dar care vă şi obligă. Vă asigur, ca ministru al Afacerilor Interne, că voi fi alături de toţi patrioţii din acest minister“.

Mai mult decât atât, Marcel Vela a promis că săptămâna viitoare, după alegeri, „vom discuta toate problemele ministerului, astfel încât fiecare lucrător de la cel mai îndepărtat post de poliţie din România, până la sediul central al MAI, să fie cu gândul că lucrează într-un minister, într-o instituţie care este în slujba patriei şi în slujba românilor“ pentru că infractorii „nu aleg între copiii poliţiştilor sau copiii dascălilor, între familiile medicilor sau cele ale celor care lucrează în mediul privat, între bătrâni şi tineri, între bărbaţi şi femei. Necazurile şi infracţiunile, problemele ne afectează pe toţi“.

Şeful MAI a promis că va scoate structurile din subordine de sub autoritatea politicului: „Vă garantez că acest minister va fi depolitizat! Consideraţi că sunteţi dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, de îndatorire faţă de politicieni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe care v-au susţinut sau v-au promovat în unele funcţii de conducere de la nivel judeţean. Sunteţi în subordinea MAI, sunteţi oameni de carieră, comandanţii dvs sunt cu mine aici la această masă şi în mine aveţi un aliat! Vin de la ţară, dintr-un judeţ din România, şi fac politică de 30 de ani. Ca primar sau ca prefect, am cunoscut situaţii şi chiar le-am reclamat, în care anumiţi poliţişti nu au fost chiar corecţi, le era jenă de dl deputat, de dl senator, de dl primar, mai închideau ochii la secţia de votare. (…) Sunteţi Poliţia naţională, vă dezleg de orice obligaţie. Respectăm împreună legea! Orice ameninţare, influenţă, orice apropou, aluzie care vă pune în pericol intervenţia, integritatea, devotamentul, patriotismul, o să vă rog să le anunţaţi direct şefului de armă, care are de la mine rugămintea de a mă anunţa în următorul minut, indiferent de oră, pentru că nu voi tolera. Oriunde, într-o localitate, într-un judeţ, dvs trebuie să fiţi respectaţi şi nicio greşeală a altcuiva nu trebuie să arunce vreo pată asupra dvs“.

Antoniu Mocanu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou