Reactualizat la:

Confruntare în ring, împotriva violenţei

Confruntare în ring, împotriva violenţei
REŞIŢA – Campionatele Europene de UNIFIGHT, o alternativă şi faţă de agresiunea stradală.

Rectifica

Sfârşitul săptâmânii trecute a fost dominat de o manifestare sportivă internaţională, în cadrul căreia s-au desfăşurat, în Sala Polivalentă, Campionatele Europene de UNIFIGHT pentru juniori, completate de acţiunea „Stop violenţa“, ediţia a V-a.

Altfel spus, în deschiderea „europenelor“ şi înaintea festivităţii de premiere au fost organizate, în faţa Sălii Polivalente, demonstraţii sportive prin care s-a militat împotriva violenţei stradale. Iar o alternativă au fost şi „europenele“ de UNIFIGHT. Întrecere sportivă complexă, cu tehnici din karate, lupte, box şi judo, în care este inclusă şi o probă practică, în sistem militar, cu un arbitraj specific UNIFIGHT. Ediţia Reşiţa a fost onorată de aproape 100 de sportivi, reprezentând zece ţări, cele mai multe fiind din spaţiul ex-sovietic, unde acest stil de luptă a câştigat foarte mult teren, în ultimii ani.

Organizatorii au fost Federaţia Română de UNIFIGHT, reprezentată de preşedintele MarianConstantin şi secretarul general Simona Niculescu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. De altfel, festivitatea de premiere a fost onorată de vicepreşedintele CJ, IonesieGhiorghioni.

Şi, apropo de festivitatea de premiere, în Centrul Civic a apărut, pur întâmplător, şi o mireasă, invitată în mijlocul sportivilor de Mădălin Tănase, subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, iniţiatorul acţiunii „Stop violenţa“. Cel care se ocupă, în mod voluntar, de educaţia în spiritul UNIFIGHT a copiilor din Centrul de Plasament Băicoi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou