Reactualizat la:

Confort cu emotii la final

Confort cu emotii la final
Scris de Ionel Ivaşcu - GRĂDINARI – Constructorul îşi face treaba, dar banii veniţi de „sus” ajung cu greutate până „jos”. Este vorba despre proiectul de introducere a canalizării în centrul de comună. Lucrările sunt în stadiu avansat de execuţie, peste 90%, conform primarului Ovidiu Firca.

Rectifica

Este vorba despre o reţea de aproximativ 11 km lungime, în valoare de aproape două milioane de lei, executată cu fonduri de la Guvern. Numai că, de ceva timp, Executivul a întârziat cu efectuarea plăţilor, în prezent fiind „restanţier” cu ultimele două tranşe. „Constructorul a lucrat pe banii lui, însă noi trebuie să plătim ce s-a făcut. Am primit asigurări că banii vor veni în perioada următoare”, declară primarul Firca.

Proiectul aflat în lucru nu prevede şi branşarea la reţea. În consecinţă, a fost întocmit un alt proiect pentru realizarea celor 450 de branşamente la reţeaua care va deservi 1.300 de săteni. Proiectul, în valoare de aproximativ 700.000 de lei, a fost depus recent pe masa Guvernului.

Primarul ne-a vorbit şi despre un master-plan cu Aqua Caraş, care prevede reabilitarea reţelei de apă din Grădinari şi introducerea apei curente în satul Greoni. Trebuie spus că reţeaua de la Grădinari a fost introdusă în 2004, fiind concepută ca reţea stradală. Din această cauză, puţurile de mică adâncime şi staţia de tratare nu fac faţă solicitărilor. Ori master-planul cu Aqua Caraş prevede construirea altora noi.

Satul Greoni se află în atenţia Primăriei şi pentru introducerea canalizării. Însă, întrucât satul are mai puţin de 2.000 de locuitori, varianta fondurilor europene iese din calcul. În consecinţă, Primăria va căuta alte surse de finanţare pentru acest obiectiv.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Legistii caraseni, la un pas sa mearga cu roaba la autopsii
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, în două cazuri de morţi suspecte, legiştii au fost cât pe aici să nu poată [...] mai multe »
HDR Tuning Show
VEST - În perioada 16-17 iunie 2018, la Hunedoara a avut loc a treia ediție a HDR Tuning Show, eveniment la care au [...] mai multe »
Noi suntem Simona…
REȘIȚA - ...urlă zilele acestea mii de tastaturi, înroșind internetul de indignare după ce Simona „noastră“ a [...] mai multe »
Lucrari cu bani europeni la Slatina-Timis
SLATINA-TIMIŞ - Reabilitarea căminului din Sadova Veche, sat aparţinător comunei Slatina-Timiş, este în plină [...] mai multe »
O carte devine valoroasa cand o imparti cu altii!
REŞIŢA - O modalitate fiind donaţia, care contribuie la circulaţia ei, mai ales dacă e vorba de cărţi rare sau [...] mai multe »
Combinele au intrat in brazdele cu orz
CARAȘ-SEVERIN - De câteva zile, în Caraş-Severin s-a dat startul campaniei de recoltare a orzului. Urmează grâul [...] mai multe »
Ce mai mestereste termoficarea resiteana
REŞIŢA - După închiderea bătrânului CET, se credea că termoficarea nu mai are nicio treabă pe malurile [...] mai multe »
Casa din Bozovici, in flacari
BOZOVICI - Două echipaje din cadrul Gărzii de Interventie Bozovici au luptat pentru stingerea focului. Incendiul a [...] mai multe »
Bani europeni pentru caminele din Bania si Garbovat
BĂNIA - Sumele vor fi folosite pentru reabilitarea obiectivelor, lucrările urmând să demareze chiar în această [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou