Reactualizat la:

Confort 2/3, asteptare 100%

Confort 2/3, asteptare 100%
Scris de Ionel Ivaşcu - BOZOVICI – Primăria a depus recent la AFIR documentaţia pentru introducerea reţelei de canalizare în centrul de comună. Autorităţile locale şi-au făcut treaba bine şi s-au încadrat atât în termenul de depunere, cât şi în limita maximă privind valoarea investiţiei. Trebuie spus că, la nivel de ţară, pe măsura 7.2, investiţii în infrastructură apă uzată, au fost disponibili 65 de milioane de euro pentru zonele montane.

Rectifica

„Reţeaua va avea o lungime de 6,3 km liniari conducte de canalizare şi va fi prevăzută cu o staţie de epurare monobloc. Valoarea maximă pe proiect este de un milion de euro. Noi am atras suma maximă, dar reţeaua de canalizare acoperă doar 65% din necesarul localităţii”, aflăm de la administratorul public Sandu Albu.

În prezent, AFIR-ul verifică documentele depuse de Primărie. Ulterior, va urma încheierea contractului de finanţare şi demararea procedurii de achiziţie pentru proiectare şi execuţie. „Asta s-ar putea întâmpla până la sfârşitul anului şi până prin iunie 2017 am putea finaliza procedurile de achiziţie în urma cărora putem emite ordinul de începere a lucrărilor”, explică Sandu Albu.

Totul depinde însă de cât de repede se vor mişca lucrurile la Bucureşti. Cum la nivel de ţară au fost disponibili 65 de milioane de euro, probabil au fost depuse în jur de 65 de proiecte. Adică vreo 5-6 din regiunea noastră, conform lui Sandu Albu. Lucrurile ar trebui să se mişte repede, dar e greu însă de estimat cât de repede va înainta Guvernul proiectele către U.E.

Primăria Bozovici şi-a făcut treaba. Are însă de aşteptat ca şi cei de sus să şi-o facă, deoarece execuţia reţelei n-ar trebui să dureze mai mult de 18 luni. Dar… nici aşteptarea după guvernanţi n-ar trebui să dureze mai mult de 30 de zile.

Autorităţile însă se gândesc de pe acum la faptul că reţeaua va trebui extinsă. Localitatea este mai mare şi are o reţea de drumuri mai vastă decât alte localităţi, ceea ce face milionul de euro prea mic pentru Bozovici. „Extinderea reţelei se va face printr-un al doilea proiect. Dacă vor mai fi disponibile fonduri europene, Primăria îşi va îndrepta atenţia către ele. Dacă nu, ne vom adresa Ministerului Dezvoltării şi în vederea atragerii de fonduri prin PNDL”, încheie Sandu Albu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou