Reactualizat la:

Conferinţa internaţională de acustică, la Reşiţa

Conferinţa internaţională de acustică, la Reşiţa
REŞIŢA – Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului a adunat la universitate reputaţi cercetători în domeniu.

Municipiul de pe Bârzava găzduieşte, începând de miercuri, 21 octombrie, cea de-a VIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Acustică. Vibraţii. Acţiuni seismice – Sisteme inteligente de protecţie“, eveniment ce se desfăşoară timp de trei zile.

Deschiderea oficială a avut loc, nu întâmplător, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care face obiectul unei lucrări realizate cu ocazia evenimentului. Evenimentul este organizat de către Societatea Română de Acustică şi se bucură de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, şi, încă de la deschidere, a atras participarea unor reputaţi profesori de la universităţi din centre precum Bucureşti, Timişoara, Brăila şi Reşiţa, precum şi a unor doctoranzi şi studenţi.

Ideea dominantă a deschiderii oficiale a fost aceea a faptului că în domeniul acusticii, vibraţiilor şi al mişcărilor seismice toată lumea are impresia că se pricepe, adevăratul cercetător rămânând un… „anonim celebru“, o somitate în domeniu, dar neimportantă în viziunea societăţii în general. Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa găzduieşte prezentarea lucrărilor pe secţiuni, în cadrul conferinţei sunt prezentate, printre altele, riguroase studii ştiinţifice în cadrul cărora sunt ridicate probleme referitoare la dinamica solidelor deformabile.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou