REŞIŢA – Cam atât e nevoie, potrivit primarului Reşiţei, doar pentru faza studiilor de fezabilitate, pentru înlocuirea vechilor conducte…
„Face faţă sistemul centralizat de termoficare?”, „Sunt bani pentru gaz?”, „Când vom scăpa de pierderile şi datoriile din sistem?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care le ridică, la Reşiţa, fiecare sezon rece. „Deocamdată noi nu avem datorii, spune primarul Mihai Stepanescu. Aşa cum am putut, noi am plătit gazul, dar pe lângă acesta societatea mai are de plătit şi alte servicii. Mă refer la apa brută, la curent, sunt şi altele. Dar cred că mai mult ar trebui să-i întrebăm pe cei care conduc destinele acestei societăţi. Prin implicarea mea şi a consiliului local, a primăriei, am acordat un milion de lei, o sumă deloc mică, pentru a fi plătite aceste servicii, şi asta s-a întâmplat cam în ultimele patru luni”. La data realizării materialului, conducerea CET 2010 nu a putut fi contactată.
Municipalitatea de pe Bârzava a investit, în ultimii ani, în modernizarea părţii de producţie a sistemului reşiţean de termoficare, însă pierderile rămân la un nivel destul de ridicat, din cauza reţelelor de distribuţie ce nu au fost reabilitate în totalitate. Conductele supradimensionate aferente vechiului sistem, care avea mai mulţi consumatori, sunt acum ineficiente, iar costurile reabilitării sunt mult prea mari pentru a fi acoperite imediat.
„Încă mai sunt probleme extrem de grele şi de mari, comparativ cu alte localităţi. Cred eu că prin ajutor guvernamental, după trecerea celor două ierni (de la modernizarea sistemului de producţie – n.r.), anul care vine sunt şanse foarte mari ca, reabilitând sistemul de transport, reţelele, pe lângă unităţile ce sunt modernizate, să putem vorbi de eliminarea pierderilor. Până atunci, pierderile sunt eliminate doar pe ceea ce înseamnă producţie. Este un prim pas extrem de important, există o strategie, există studii de fezabilitate cu valoare de circa 8.000.000 de euro, din care contribuţia noastră ar fi de 3.000.000 de euro. Bani pe care nu-i avem, pe care sper să îi atragem la noi, să putem să vorbim de modernizarea acelor conducte pe care nu le vedem, conductele primare şi secundare ce conduc agentul termic către consumatori. Atunci când vorbim de a doua modernizare, care n-a fost în programul nimănui care a fost pe aici, pe la primărie, sau care a susţinut pe nu ştiu cine de pe aici, toţi aceşti paşi sunt parcurşi. Mai avem nevoie de ceva: de susţinere financiară. Până acum n-am avut ce să susţinem, pentru că n-am avut proiecte, n-am avut studii, un orizont”, a mai precizat edilul reşiţean.
Antoniu Mocanu