Reactualizat la:

Condiţii pentru transferul studenţilor

REŞIŢA – În prima etapă cererile se avizează favorabil de către decanii ambelor facultăţi.

Rectifica

Transferul studenţilor poate fi efectuat ţinându-se cont de compatibilitatea specializărilor şi a planurilor de învăţământ, de criteriile de performanţă stabilite de universitate şi de fiecare facultate în parte, de situaţii sociale deosebite.

Când se solicită transferul în cadrul aceleiaşi facultăţi, aprobarea acestuia este de competenţa decanului facultăţii.

Când se solicită transferul de la o facultate la alta, în cadrul universităţii, aprobarea acestuia este de competenţa rectorului.

Când se solicită transferul de la o instituţie de învăţământ superior la alta, aprobarea acestuia este de competenţa Biroului Senatului. În prima etapă cererile se avizează favorabil de către decanii ambelor facultăţi.

În următoarea etapă se obţine aprobarea rectorului de la universitatea la care se transferă studentul şi apoi aprobarea rectorului universităţii de unde se transferă studentul.

„Pe baza sistemul creditelor transferabile, studentul se poate transfera de la o universitate la o alta, în acelaşi domeniu, respectând numărul de credite impuse de Senat pentru promovare şi cu acordul instituţiilor. La Universitatea „Eftimie Murgu“, studentul are nevoie de 40 de credite pentru promovarea anului“, ne-a explicat rectorul Ion Vela. Dânsul a mai precizat că acest număr de credite creează o situaţie neplăcută, deoarece se întâmplă ca studenţii să ajungă în anul III sau V cu restanţe din anul I sau II.

În ceea ce priveşte studenţii selectaţi pentru o bursă Erasmus (bursă de studiu în afara ţării), examenele le sunt recunoscute la întoarcerea în instituţia de învăţământ superior.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou