BOZOVICI – Cei aproximativ 100 de copii din Bozovici, inclusiv cei din clasa pregătitoare, beneficiază de acum înainte de condiţii optime în sălile de clasă ale grădiniţei din comună.
Toate acestea graţie unei investiţii de 40.000 de euro obţinută prin Asociaţia „Poarta Almăjului“, grup de acţiune locală în care se regăseşte ca partener şi Primăria Bozovici. Reabilitarea imobilului, vechi de peste 100 de ani, a presupus curăţarea pereţilor care încă mai păstrau mirosul de mucegai şi zugrăvirea lor, înlocuirea podelelor vechi cu unele noi, schimbarea corpurilor de iluminat, refacerea grupurilor sanitare şi montarea unei centrale pe lemne.
Potrivit declaraţiilor primarului din Bozovici, Adrian Sergiu Stoicu, mai sunt de pus la punct şi alte detalii, cum ar fi reabilitarea curţii şi amenajare unui spaţiu de joacă. „Toate acestea le vom face în această primăvară, pentru că până acum nu ne-a permis vremea. De asemenea, vom achiziţiona şi mobiler nou, pentru că cel pe care se lucrează în prezent este îmbătrânit pentru anul în care ne aflăm“, a precizat Stoicu. Întrucât costurile investiţiei au depăşit 40.000 de euro, Primăria Bozovici a mai alocat aproximativ 150.000 de lei.