BRĂDIŞORUL DE JOS – 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare şi condiţii decente.
Administraţia locală din Oraviţa a finalizat investiţia de la Şcoala Primară şi Grădiniţa cu Program Normal Brădişorul de Jos. Clădirea a fost reabilitată în totalitate, au fost schimbate ferestrele, uşile, au fost amenajate toalete moderne şi, în premieră, construcţia a fost dotată şi cu protecţie în caz de incendiu după ultimele norme ISU. De asemenea, clădirea beneficiază şi de încălzire centrală. Valoarea toatală a investiţiei se ridică la suma de 1.256.492 de lei şi a fost derulată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
„Educaţia este cel mai important factor al unei societăţi ce doreşte să evolueze şi noi am alocat resurse financiare importante învăţământului orăviţean. După investiţiile de la Liceul Tehnologic «Mihai Novac», Liceul Teoretic «General Dragalina» şi Şcoala Gimnazială «Romul Ladea», iată că am reuşit să îmbunătăţim condiţiile şi în instituţiile de învăţământ din localităţile aparţinătoare“, au precizat reprezentanţii Primăriei Oraviţa, care au dorit să mulţumească Guvernului României pentru finanţare.