Reactualizat la:

Condamnarea lui Frunzaverde nu afecteaza partidul

Condamnarea lui Frunzaverde nu afecteaza partidul
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Copreşedintele PNL Caraş-Severin, deputatul Valeria Schelean, consideră că nu poate fi vorba de prejudicii de imagine.

 (5 comentarii)

Rectifica

Parlamentarul cărăşean a susţinut vineri o conferinţă de presă legată de stadiul în care se află desemnarera candidaţilor pentru alegerile din acest an şi demersurile legislative aflate în proiect. Pentru că vineri a fost și ziua în care a fost făcută publică soluţia Tribunalului Caraş-Severin în cauza preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, Valeria Schelean a precizat: „De fiecare dată când unui coleg i se întâmplă să aibă o condamnare, cel mai bine pentru domnia sa este să facă un pas înapoi din viaţa politică şi activitatea de partid, tocmai pentru a nu afecta imaginea partidului, mai ales într-un an electoral. Dar, cel puţin în ultima vreme, Sorin Frunzăverde – şi din cauza problemelor de sănătate – nu a fost foarte activ în sensul în care nu a mai participat la şedinţele de partid, însă a avut un comportament care, din punctul meu de vedere, nu a afectat imaginea noastră la nivel judeţean“, a adăugat copreşedintele PNL Caraş-Severin. Statutul liberalilor precizează că existenţa unei condamnări cu suspendare în primă instanţă duce la suspendare de drept din calitatea de membru de partid a celui în cauză.

Schelean a precizat că eventuale efecte vor fi vizibile în scurt timp. „Eu cred că oamenii vor arăta dacă imaginea noastră şi credibilitatea PNL-ului au fost afectate de situaţia domnului Frunzăverde după campania din 2016, când vor vota. Dacă vor vota predominant susţinând partidul, înseamnă că nu a fost neapărat un moment care să ne afecteze. Nu am făcut un sondaj în acest sens. Avem foarte mulţi tineri şi colegi de partid care nu au fost în lumina reflectoarelor şi îşi doresc să se implice. Propunem şi oameni noi, care să fie lideri şi care cresc imaginea partidului. Eu m-am ferit să fac orice fel de remarci privitoare la decizii ale instanţei de judecată. Pot să vă spun că avem un statut care se aplică tuturor colegilor noştri. Ca atare, urmare a deciziei instanţei, Sorin Frunzăverde este suspendat de drept din calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal. Aşteptăm ca lucrurile să se finalizeze definitiv în ceea ce-l priveşte şi ulterior, tot în baza statutului, vom lua decizii“, a adăugat deputatul.

Despre variantele pe care liberalii cărăşeni le vor avea pentru conducerea judeţului la alegeri, Valeria Schelean a amintit că „aşteptăm să vedem care dintre colegii noştri îşi doresc să intre în bătălia electorală la nivel de județ. Cel puţin cei doi copreşedinţi (Valeria Schelean şi Marcel Vela – n.r.) vor intra în această bătălie la nivel de județ, în sensul în care ne vom regăsi pe listă la alegerile pentru Consiliul Judeţean. Aceasta este regula la nivel naţional. Asta nu înseamnă neapărat că ne dorim susţinerea colegilor noştri pe mai departe pentru a ocupa funcţia de preşedinte al CJ. Ne punem problema ca, la momentul la care vom întocmi această listă, să avem un coleg pe care să-l susţinem“, a concluzionat deputatul.

 



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ne asteapta un weekend de foc
CARAŞ-SEVERIN - A caracterizat prefectul judeţului, Florenţa Albu, sfârşitul de săptămână al alegerilor [...] mai multe »
Mai multi calatori prin frontierele carasene
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia de Frontieră cărăşeană a prezentat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, [...] mai multe »
Continuam sa pierdem padurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă Radarul Pădurilor a dat zero rezultate în Caraş-Severin, oamenii legii au confiscat [...] mai multe »
Ruleta ruseasca pentru Matilda
REȘIȚA - Privind fotografia, am fi tentaţi să credem că Ivan l-a executat pe Max în stil mafiot. Motivul ar fi [...] mai multe »
Piruete rutiere pe Pasajul Nera
CARAȘ-SEVERIN - Un accident de circulaţie s-a produs joi, 8 decembrie, în jurul orei 17.00, pe pasajul central din [...] mai multe »
Au dres robinetele din Valea Cenchii
CARANSEBEȘ - De joi, 9 decembrie, cei 700 de locuitori ai cartierului Valea Cenchii din Caransebeș beneficiază de o [...] mai multe »
(E) Un guvern PSD-cheia pentru dezvoltarea judetului
CARAȘ-SEVERIN - Ion Spânu ocupă poziția a două în lista PSD Caraș Severin pentru Camera Deputaților. În [...] mai multe »
Sa-i rupa picioarele la spital…
REŞIŢA - Grupa de intervenţie a jandarmilor cărăşeni a fost sesizată miercuri, 7 decembrie, în jurul orei 14.00, [...] mai multe »
Daca vrei caldura, trebuie sa stai in ploaie!
REŞIŢA - Asta este sugestia făcută locatarilor care, pentru anveloparea blocurilor, trebuie să-şi dărâme [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou