Reactualizat la:

Concurs naţional de creaţie

Concurs naţional de creaţie
SLATINA – Se aşteaptă înscrierea de mici talente artistice şi literare, interesate de drepturile omului.

Elevii cărăşeni care doresc să participe la Concursul Naţional de Creaţie Literară şi Plastică mai au la dispoziţie câteva zile pentru a se înscrie în competiţie. Manifestarea, ajunsă la cea de-a treia ediţie, are ca temă „Imagini din copilăria mea“, şi este organizată de către Casa Corpului Didactic din Olt, la Şcoala cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu“ din Slatina şi se adresează copiilor din grupa pregătitoare şi celor din ciclul primar şi gimnazial din ţară. Creaţiile literare (compuneri, poezii, eseuri) şi cele plastice (desene, picturi, afişe, colaje) pot fi trimise la CCD Olt până în data de 20 noiembrie.

Există posibilitatea ca, la finalul competiţiei, lucrările participante la secţiunea literară să fie publicate într-un volum special. Materialele transmise trebuie să abordeze tematica drepturilor copilului şi vor fi evaluate cu puncte de la zero la 100, iar premiile vor fi acordate atât elevilor cât şi cadrelor didactice.

Diplomele vor fi expediate la începutul anului viitor pe adresa unităţilor de învăţământ şi vor fi acordate premii speciale din partea Institutului Român pentru Drepturile Omului.

Antoniu Mocanu

antoniu.mocanu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Cam 1,5 miliarde de lei a adus PSD în Caraş-Severin
REŞIŢA - Sau cel puţin aşa susţine deputatul Luminiţa Jivan, care consideră că PSD a guvernat bine, dovadă [...] mai multe »
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou