CARAȘ-SEVERIN – Pentru a atinge ținta propusă pentru acest an, soluțiile economice ale SC AquaCaraș sunt stabilite.
Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul curent al societății a fost aprobat, în plen, de către consilierii județeni. Proiectului de hotărâre i-a fost anexat și un raport de specialitate legat de detalierea indicatorilor economico-financiari (cu repartizarea pe trimestre), gradul de realizare a veniturilor totale, programul de investiții, precum și măsuri de îmbunătățire a rezultatului brut și de reducere a plăților restante. E vorba de o lecție de economie ca la carte. Orice investitor, de la chioșcar la manager de uzină, știe că profitul este rezultatul scăderii dintre suma veniturilor și cea a cheltuielilor. Or, pentru maximizarea acestui profit, cheltuielile trebuie reduse, iar veniturile… musai să crească. Poate cel mai interesant capitol al raportului este cel legat de rezultate și indicatori economico-financiari.
„Pentru anul 2017, operatorul economic prevede obținerea unui profit brut în valoare de 248.000 de lei, stabilit ca diferență între veniturile totale previzionate, în cuantum de 36,7 milioane de lei și cheltuielile totale previzionate. Pentru exercițiul financiar 2017, repartizarea pe trimestre s-a făcut conform cerințelor. Pierderea estimată a fi înregistrată în primul trimestru al exercițiului financiar 2017 va fi recuperată în cursul anului, astfel încât la sfârșitul perioadei de raportare operatorul economic va înregistra un profit anual brut în cuantum de 248.000 de lei. Principalele măsuri de îmbunătățire a rezultatului brut ce vor fi implementate de operatorul economic vizează: eliminarea pierderilor de apă în rețea, identificarea de noi consumatori, precum și actualizarea prețului și tarifelor, dar și diminuarea numărului de angajați“, se precizează în raportul amintit.
Mai exact, dacă anul a început pe pierdere, până la sfârșit societatea va face și profit. Și asta se va realiza, printre altele, prin creșterea tarifelor practicate și concedieri…