Reactualizat la:

Comunitarul devine guard

Comunitarul devine guard
CARANSEBEŞ – Modificarea denumirii poliţiştilor comunitari are ca scop majorarea salariilor.

 (1 comentariu)

Rectifica

Conducerea Serviciului Public Poliţia Comunitară face demersuri pentru a asigura un nivel corespunzător de salarizare personalului de care dispune. Problemele pleacă de la faptul că funcţia de agent de pază nu este cuprinsă în anexele O.G. nr.10/2007, privind creşterile salariale acordate personalului bugetar.

Pentru ca şi poliţiştii comunitari să beneficieze de aceste majorări, a fost înaintată o adresă Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii în Şanse, prin care se cerea să fie avizată asimilarea funcţiei contractuale specifice de agent de pază cu cea de muncitor calificat, prinsă în anexele O.G. nr.10/2007.

La baza acestei solicitări a stat faptul că, potrivit legii, una dintre condiţiile obligatorii pentru angajarea personalului cu atribuţii de pază este obţinerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională. Numai că în răspunsul primit se preciza că solicitarea nu este oportună.

Aşa că, a fost gândită o nouă strategie: înlocuirea denumirii funcţiei contractuale de agent comunitar cu cea de „guard“, cuprinsă în anexele Ordonanţei de Guvern. Această modificare a primit, de curând, avizul legislativului local. De asemenea, consilierii au mai aprobat şi acordarea unor sporuri pentru personalul din cadrul Serviciului Public Poliţia Comunitară.

Este vorba despre „sporul de încordare psihică“, ce reprezintă 10% din salariul de bază pentru personalul ce asigură paza obiectivelor şi 15%, în cazul angajaţilor care răspund de ordinea publică.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primarul Reşiţei îi arată obrazul şefei PSD Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Mai mult, Nelu Popa susţine că nu a văzut niciodată „un om aşa periculos ca Luminiţa Jivan, [...] mai multe »
Şeful Poliţiei Rutiere Timiş este noul şef al Poliţiei cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Comisarul Florin Turnagiu va prelua frâiele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin! mai multe »
S-a răsturnat în şanţ, la Oţelu Roşu
OŢELU ROŞU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în [...] mai multe »
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou