Reactualizat la:

Competitie mare pentru oameni mici

Competitie mare pentru oameni mici
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Interliga a ajuns și în Valea Domanului.

Rectifica

Prima ediție a turneului Interliga Națională de Fotbal „Patru campionate în unul singur” s-a desfășurat duminică, 13 martie, în municipiul Reșița, pe terenul sintetic din Valea Domanului, turneu organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin. La această competiție au participat aproximativ 200 de copii de la cinci cluburi: CSM Reșița, Atletico TM, United TM, AS Giarmata, ACS Dumbrăvița, fiecare din aceste cluburi au fost obligate să aibă patru echipe, câte una pentru fiecare din categoriile de vârstă U7, U8, U9 și U10. Fiecare echipă a fost alcătuită din minimum 12 jucători. Un meci a fost format din două reprize a câte 15 minute fiecare, cu o pauză de cinci minute între ele. Competiția s-a desfășurat în sistem turneu „fiecare cu fiecare”, iar scopul acestei întreceri a fost educarea viitorilor fotbaliști în spiritul „Fair-Play” și, bineînteles, pentru distracția celor mici.

Cu această ocazie au fost introduse și câteva reguli de joc mai speciale: antrenorii au fost obligați să dea posibilitatea tuturor copiilor să joace, la categoriile de vârstă U7, U8 și U9 neexistând ofsaid, la U10 existând ofsaid doar în zona careului, cartonașul galben acordat unui jucător a însemnat eliminare timp de două minute, iar cartonașul roșu nu a existat. Competiția sportivă a avut trei etape, fiecare etapă cuprinzând opt meciuri, jumătate din aceste meciuri s-au desfășurat în același timp, terenul sintetic fiind împărțit în patru terenuri de joc egale ca dimensiune. La sfârșitul turneului nu a fost organizată festivitate de premiere deoarece nu a existat nicio echipă câștigătoare, fiecare jucător participant fiind răsplătit în mod egal la sfârșitul întrecerii.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Banatul Caransebes, in pregatiri cu un lot aproape nou
CARANSEBEȘ - Volei Club Banatul Caransebeș s-a reunit de câteva zile, cu un nou antrenor la comandă, dar și cu [...] mai multe »
Adrian Mot: Avem un obiectiv clar
REȘIȚA - Hunedoreanul Adrian Moț este una dintre noile achiziții ale echipei de futsal Muncitorul Reșița, pentru [...] mai multe »
Liga a IV-a Caras-Severin, start pe 3 septembrie
REȘIȚA - În Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, de la mijlocul acestei luni, a fost [...] mai multe »
Olimpicii resiteni, in redactia Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Atleții Marius Cocioran și Narcis Mihăilă au fost oaspeții noștri, imediat după ce au revenit de la [...] mai multe »
Ion Roman: Unii jucatori au picat examenul cu Timisoara
REȘIȚA – Într-un meci amical de futsal, Muncitorul Reșița – Informatica Timișoara 1-7. mai multe »
Adrian Petrea: Sunt increzator
REȘIȚA - După victoria din meciul amical cu Metaloplastika Sabac, antrenorul Adrian Petrea spune că este [...] mai multe »
Scolar a facut meditatii cu Viitorul
REȘIȚA - Sâmbătă, 27 august, Viitorul Caransebeş a disputat ultimul meci de pregătire înaintea începerii, în [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a aflat programul din noul sezon
REȘIȚA – Nou-promovata în Liga a III-a de fotbal, CSM Școlar Reșița, și-a aflat în această săptămână [...] mai multe »
Victorie in ultimul amical pentru HC Adrian Petrea
REŞIŢA - Prim-divizionara masculină de handbal HC Adrian Petrea Reşiţa a învins joi după-amiază,la Sala [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou