Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deşi îşi manifestaseră optimismul, băncile ce activează în ţara noastră percep taxe mai mari pentru operaţiuni simple.

La finalul trimestrului I al acestui an, peste 80% din băncile ce activează în România se așteptau la o intensificare a activității de creditare până la finalul acestui an, conform „Barometrului Bancar ARB & EY“. Un procent semnificativ de bănci anticipa creșterea cererii de credite atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice.

„Politicile de creditare se vor relaxa parțial în Industrie, Tehnologia Informației, Agricultură, Telecom, Sănătateși pentrusegmentul IMM-urilor; cadrul legislativ al insolvenței și modul de aplicare descurajează creditarea, peste 80% din bănci se așteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească sau chiar să scadă (35%). Aproximativ75% din bănci se așeaptă ca rezultatele financiare să se îmbunătățească“, se preciza într-un comunicat oficial al Asociaţiei Române a Băncilor emis la finalul lunii aprilie a.c.

Din păcate, optimismul afişat la momentul respectiv a fost infirmat de decizia recentă a cel puţin zece bănci de a majora comisioanele percepute la operaţiuni curente din cauza activităţii de creditare reduse, care a însemnat implicit venituri mai mici din dobânzi. Uneori aceste comisioane nu sunt justificate de costuri pe care băncile le-ar avea cu operaţiunile respective. Comisioane ajung şi la 0,25% din valoarea operaţiunii pentru retragerile de numerar de la ATM-urile proprii, în timp ce pentru tranzacţiile efectuate de clienţi la bancomatele altor bănci au ajuns să afişeze comisioane şi de 1%.

Nici consultarea soldului contului curent la bancomat nu mai este gratuită decât în cazul unui număr restrâns de bănci. Comisionul pentru această operaţiune poate fi şi de 2 lei în anumite cazuri.