Reactualizat la:

Comisie pentru performanţă

REŞIŢA – Obiectivul, reunirea resurselor pentru atingerea obiectivului educaţiei fizice şi sportului.

La sediul Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a avut loc şedinţa de constituire a Comisiei mixte a Judeţului Caraş-Severin, care va avea ca principal obiectiv, reunirea resurselor materiale şi umane pentru atingerea obiectivului educaţiei fizice şi sportului.

Preşedintele comisiei este Boris Vatzulik, inspectorul general şcolar, vicepreşedinte, Doru Dinu Glăvan, directorul Filialei Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române, iar secretar a fost desemnată prof. Liliana Dacica, directorul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin.

Comisia sportivă mixtă mai cuprinde şi un număr de zece membri.

Direcţii comune

Cu acest prilej s-au stabilit şi direcţiile comune, cu întocmirea unui calendar sportiv până la finele lui 2007.

Pentru 2008, se va realiza calendarul sportiv comun, în care vor fi reunite toate acţiunile conform protocolului semnat de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Agenţiei Naţionale pentru Sport şi ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou