Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Poliţiştii au desfăşurat, la finalul săptămânii trecute, pe raza oraşului şi a localităţilor limitrofe din zona de competenţă, acţiuni pentru depistarea şi cercetarea persoanelor suspectate de comiterea unor furturi, prevenirea şi combaterea faptelor ce aduc atingere fondului forestier, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea comerţului ilicit.

În cadrul acţiunii, au fost verificate 42 de autovehicule, dintre care patru de transport (unul de legume şi fructe, unul de pâine şi două de lemne), precum şi alte două maşini înmatriculate în străinătate. Oamenii legii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, din care cinci pentru nerespectarea normelor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi una la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a căror valoare se ridică la aproximativ 6.700 lei.

De asemenea au fost confiscate 1.873 kg de fructe şi legume şi 500 kg de alte produse alimentare, în valoare de aproximativ 5.500 lei. Pe lângă sancţiunile contravenţionale, poliţiştii au constatat şi o infracţiune la regimul circulaţiei.